DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un chef celebru căuia i-a fost retrasă o stea Michelin preia fostul restaurant al lui Gerard Depardieu de la Paris

gerard depardieu

Celebrul chef Marc Veyrat, căruia ghidul Michelin i-a retras o stea în urmă cu un an, preia fostul restaurant al lui Gerard Depardieu de la Paris şi îl transformă în bistro "prietenos" şi mai ales "fără stele" Michelin, potrivit AFP.

Retrogradat acum un an de la trei stele la două pentru restaurantul La Maison des Bois din Manigod (departamentul Haute-Savoie), şi după ce a pierdut procesul contra ghidului roşu, chef Veyrat, în vârstă de 69 de ani, începe o nouă aventură cu Fontaine Gaillon, local emblemă situat într-un hotel particular de secol XVII, aflat între Bursă şi Operă, a cărui inaugurare a coincis cu lansarea ghidului Michelin 2020 săptămâna aceasta.

"Nu vreau ca Michelin să intre vreodată aici", a spus el în localul în care promite să fie prezent "luni, marţi şi miercuri".

"Eu am format şapte chefi de trei stele, 21 de chefi cu două şi nu mai ştiu câţi cu o stea. Drept cine ne iau? Vor să ne trimită la cursuri de pregătire, nu mai ştim să ne facem meseria după 50 de ani?", a declarat el pentru AFP, făcând referire la faptul că Bocuse a fost retrogradat după ce timp de 50 de ani a deţinut trei stele Michelin.

El mai spune că retrogradarea de anul acesta a restaurantului lui Paul Bocuse, în apropiere de Lyon, i-a făcut şi mai mult rău.

"De Paul Bocuse nu te atingi, este identitate franceză, el a deschis restaurante în toată lumea, a format o grămadă de bucătari", subliniază el.

"Aici, vreau să fac un bistro prietenos, cu preţuri rezonabile şi mai ales fără stele Michelin pentru ca oamenii să se simtă bine şi să fie fericiţi şi pentru ca stelele să strălucească în ochii lor", declară el.

Cunoscut pentru bucătăria sa bazată pe plante şi ierburi sălbatice din Alpi, Marc Veyrat se foloseşte la paris şi de o "carte cu 60 de plante rare cu arome unice".

"Vom avea feluri de mâncare pe bază de plante de pădure, din luncă, pe bază de brânză de Savoie. Oamenii au nevoie de asta, de natural, de adevărat", a concluzionat maestrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.