Un cleric musulman stârnește revoltă în Marea Britanie: Islamul e de acord cu sclavia sexuală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 31-07-2016

Actualizat: 31-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Imamul britanic Ali Hammuda, de la moscheea din Cardiff (Țara Galilor), a fost surprins în timp ce le explica tinerilor săi discipoli că Islamul le permite să deţină "sclave sexuale".

Potrivit publicației Daily Mail, citată de Mediafax, predicile au avut loc în aceeaşi moschee în care s-ar fi produs radicalizarea a cel puţin trei tineri jihadişti, ce aveau cetăţenie britanică, în 2014. Nasser Muthana, 20 de ani, fratele său Aseel, 17 ani, şi Reyaad Khan, 20 de ani, s-au radicalizat şi au fugit în Siria, în urmă cu doi ani, pentru a lupta alături de jihasiştii ISIS.

„Ziua Judecăţii e aproape”, le explica Ali Hammuda. Afirmaţia ar fi fost făcută cu puţin timp înainte de producerea sângeroaselor atacuri teroriste din Franţa şi Germania. Predicile şocante au fost înregistrate în secret, de un reporter sub acoperire, cu ocazia unor halaqa – cursuri religioase în cadrul cărora se studiază Coranul şi Islamul.

„Cu puţin timp înainte de sfârşitul veacurilor vor fi multe războaie cam aşa cum vedeţi şi în zilele noastre şi din această cauză multe femei vor fi robite, da, femeile vor fi sclave. Şi acestea vor avea relaţii cu stăpânii lor pentru că acest lucru este permis de către Islam. Este permis să aveţi relaţii cu femeia care vă este sclavă sau soţie”, sublinia Ali Hammuda.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri