Un club de fițe din Timișoara a fost amendat cu 12.000 de lei, după ce a organizat o petrecere fără să țină cont de măsurile de prevenție

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-10-2020

Actualizat: 25-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: airnightclub.net

Polițiștii din Timiș au dat două amenzi în valoare de 12.000 de lei administratorilor unui club din Timișoara, unde mai mulți tineri au fost filmați dansând, deși, prin decizie CJSU s-a impus închiderea restaurantelor și cluburilor. Administratorul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din Timișoara a fost sancționat contravențional, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind diminuarea impactului de risc, cu două amenzi, în valoare totală de 12.000 de lei, informeză Mediafax.

De asemenea, o echipă a Poliției Timiș vizionează, duminică, imaginile din interiorul clubului pentru a identifica persoanelor care nu au respectat legislația și au petrecut în club, acestea urmând să fie sancționate.

Poliția Timiș a anunțat că se va lua măsura sesizării autorităților competente, în vederea suspendării autorizației de funcționare a clubului.

Citește și: Ministrul Justiției, ordin clar către structurile de forță: 'Problema corupției este încă nerezolvată, dar trebuie combătut și traficul de persoane'

Mai mulți tineri au fost filmați, sâmbătă noaptea, la clubul din oraș, în timp ce dansau fără să țină cont de restricțiile din perioada pandemiei. Mai mult, clubul ar fi trebuit să fie închis, după decizia CJSU, având în vedere depășirea ratei de infectare în oraș, de peste 3 la mia de locuitori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri