Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un club din Costa Rica şi trei oficiali, suspendaţi zece ani pentru trucare de meciuri

x
fotbal minge

Comisia de disciplină a Federaţiei de fotbal din Costa Rica a sancţionat, marţi, cu zece ani de suspendare din orice activitate sportivă clubul Puerto Golfito Futbol Club, din divizia secundă, precum şi trei responsabili ai acestuia pentru acuzaţia de trucare de meciuri, informează EFE, potrivit Agerpres.

"Comisia de disciplină a stabilit, prin votul unanim al membrilor săi, că liderii clubului Puerto Golfito Futbol Club au participat la trucarea de meciuri, faptă pentru care a suspendat clubul şi responsabilii acestuia pentru zece ani din orice activitate fotbalistică, fiind considerată o acţiune gravă împotriva integrităţii fotbalului", se arată într-un comunicat.

Liderii sancţionaţi sunt acţionarul principal şi preşedintele clubului, Roy Telles Campos, acţionarul minoritar Deivis Antonio Barquero, precum şi directorul sportiv Arturo Alberoni Palma Falla.

Federaţia costaricană de fotbal (FCRF) a detaliat că în noiembrie 2023, Ofiţerul de intergritate al FIFA în Costa Rica a prezentat un raport în care a informat Comisia de disciplină a FCRF după ce a efectuat o anchetă în urma unei alerte primite prin sistemul de detectare a activităţilor suspecte.

Ancheta a cuprins, printre altele, date furnizate de compania Sportradar (specializată în detectarea activităţilor suspecte privind pariurile sportive), precum şi mărturii ale mai multor persoane, se mai arată în comunicatul FCRF.

Cei sancţionaţi pot ataca decizia la Curtea de Apel a Federaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.