Un copil de 13 ani a provocat un accident pe un bulevard din Constanța. Băiatul se afla pe o trotinetă electrică, potrivit mediafax.
Accidentul a avut loc sâmbătă seara. IPJ Constanța a anunțat că polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța.
Anchetatorii au stabilit că un copil, de 13 ani, a condus o trotinetă electrică, fără a avea echipament de protecție, dinspre gară către Casa de Cultură, „iar la un moment dat s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă”.
În urma impactului copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, a precizat IPJ.
Comentează