Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un crater cu un diametru de câțiva metri a apărut în centrul orașului Galați

romaniatv.net
groapa

Un crater cu un diametru de câțiva metri a apărut, vineri, în centrul orașului Galați, chiar pe mijlocul unei străzi care face legătura între zona de Port și două bulevarde importante. În zonă se desfășoară o amplă lucrare de modernizare urbană, potrivit Mediafax.

Craterul cu un diametru de câțiva metri a acoperit aproape în întregime carosabilul, iar mașinile circulă cu greutate prin parcarea aflată în vecinătate. Reprezentanții Primăriei Galați au trimis
specialiști la fața locului și se pregătesc să închidă circulația auto, din motive de siguranță. De asemenea, în curând va fi stabilită cu exactitate cauza producerii surpării.

„Bănuim că este o avarie la rețeaua de administrată de societatea Apă Canal. Specialiștii se află la fața locului, se fac verificări, vom afla mai multe. Se va închide circulația între strada Domnească și Institutul de Proiectări, până la strada Egalității”, a anunțat Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Galați.

Citește și: O navă a Poliţiei de Frontieră Române va patrula în Marea Egee

Reprezentanții societății care deține conducta de apă spun că surparea a avariat țeava și au decis să intervină de urgență.

„Este un accident de teren, din punctul nostru de vedere. Pământul s-a prăbușit și a avariat conducta de apă din zonă. Anterior, nu am avut avarii acolo. Conducta este veche și urma să fie înlocuită. Noi intervenim deja, săpăm să vedem unde este problema, remediem avaria provocată de surpare și apoi vom aduce la cotă. Până în prezent, nu sunt probleme cu furnizarea apei reci”, a declarat purtătorul de cuvânt al Societății Apă Canal, Cornelia Arnăutu.

În zona în care a apărut surparea este în desfășurare o amplă lucrare privind moderrnizarea centrului orașului Galați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.