Unul dintre inițiatorii legii dării în plată, Daniel Cătălin Zamfir, consideră că este nevoie de o sesiune specială parlamentară pentru ca acest proiect să fie rediscutat. Legea a fost trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis în luna decembrie.
Deputatul consideră că proiectul trebuie discutat în regim de urgență ca cei care au probleme să nu recurgă la măsuri drastice.
”Cred că se impune sesiune parlamentară extraordinară pentru adoptarea legii dării în plată! Îmi aduc aminte că în 2013 s-a convocat sesiune parlamentară extraordinară pentru încuvințarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman care luase șpagă vreo 3000 de lei... În ultimele două săptămâni, numai în județul Cluj un om s-a mutat efectiv în pădure după ce i s-a executat casa, iar altul s-a spânzurat ieri dimineață. Eu cred că trebuie să preîntâmpinăm astfel de situații, iar o sesiune parlamentară extraordinară în prima jumătate a lunii ianuarie s-ar justifica din plin”!, a scris deputatul pe pagina de FAcebook, miercuri 30 decembrie.
Președintele a retrimis pe 18 decembrie legea dării în plată la Parlament. În cererea de reexaminare Klaus Iohannis declară că o astfel de lege nu este…CLARĂ!
Drept urmare, președintele spune că deși în aparență proiectul de lege reprezentă o soluție simplă și la îndemână pentru stingerea datoriilor asumate prin credite, dacă nu este redactată într-o manieră clară, formând o practică judiciară unitară, poate genera dificultăți în aplicare și probleme atât în valorificarea drepturilor lor legitime, cât și în raporturile lor juridice cu alte persoane.
Motivele pentru care președintele a trimis legea spre reexaminare sunt strâns legate de instituirea unor proceduri menite să deroge de la Codul de procedură civilă, de derogarea cvasi-generală de la Codul civil, de absența unor prevederi exprese de corelare cu alte acte normative incidente precum și de utilizarea unei terminologii neclare.
Comentează