Un deputat PNL denunţă lobby-ul băncilor la Cotroceni - VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 09-12-2015

Actualizat: 09-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul PNL Daniel Zamfir a fost convocat la Cotroceni, pentru o discuţie cu consilierii prezidenţiali, pe tema legii dării în plată. Băncile au făcut un presiuni ca preşedintele să nu promulge legea, pentru că, susţin reprezentanţii băncilor, ar genera probleme grave în distemul bancar şi ar duce la blocarea creditorilor ipotecare.

Vezi și: Deputatii au decis. Bancile, lovite in plin. Românii primesc un ajutor nesperat

Potrivit actului normativ, clienţii care nu îşi mai pot plăti ratele vor putea să dea imobilele băncii şi să scape astfel de datorii. Legea a fost criticată şi pentru că ar crea un avantaj bogaţilor care şi-au cumpărat vile în perioada de boom imobiliar, iar acum, când valoarea acestora a scăzur drastic, nu mai vor să plătească ratele, deşi au această posibilitate.

Vezi şi: Jelania bancherilor - 'Cel puțin o bancă va intra în faliment!' Ce măsuri se anunță

"Sistemul bancar şi-a permit să transmită informaţii eronate Administraţiei Prezindeţiale. Vreau să vă spun că legea asta a avut un parcurs extrem de riguros. Legea asta a fost scrisă de un profesor universitar în drept. Legea asta a trecut prin comisiile de specialitate ale PNL, a fost adoptată de grupul PNL, ulterior a trecut prin 5 comisii ale Parlamentului României, a avut loc şi o dezbatere publică, a fost votată de majoritatea Parlamentului României. Ca atare, inducerea ideii că este o lege care-i favorizează pe bogaţi este unul lucru care nu am să accespt să se propage în spaţiul public şi am adus toate argumentele posibile consilierilor prezidenţiali în sprijinul afirmaţiilor mele", a declarat deputatul Daniel Zamir, iniţiatorul legii dării în plată.

"Unul dintre neadevărurile care s-au spus a fost acela că eu aş fi susţinut pe tot parcursul acestei legi că trebuie introduse criterii pentru această lege. Eu am spus tocmai că introducerea unor criterii poate duce la contestarea legii la CCR pe motiv de discriminare", a mai precizat deputatul.

Vezi şi: Contraatac dur al BNR la legea dării în plată: S-au urmărit interese ascunse. E o ticăloșie

Potrivit lui Zamfir, reprezentanţii Administraţiei Prezidenţale nu au cerut să se modifice legea. De altfel, proiectul nici nu a ajuns la Cotroceni pentru promulgare, deşi a trecut demult termenul legal. "A fost o discuţie informală. Am aflat şi cu această ocazie că legea nu a ajuns încă la Cotroceni. Domnii consilieri prezidenţiali au spus că după ce vor primi legea o vor analiza şi eventual vor mai avea loc alte discuţii", a declarat deputatul liberal.

"Nu pot să spun că sunt optimist. Înţeleg foarte bine că preşedintele României este într-o situaţie...", a concuzionat Daniel Zamfir.

Vezi şi: Gorghiu așteaptă scuze de la BNR după ce Nicolae Cinteză a cerut DNA să ancheteze Parlamentul

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri