Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un deputat PNL din Diaspora, cereri importante pentru Dacian Cioloș

pnl

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a transmis astăzi, în numele românilor din Diaspora pe care îi reprezintă în Parlament, o serie de priorități majore care ar trebui să se regăsească în programul de guvernare al Guvernului Dacian Cioloș.

“Chiar dacă vorbim despre obiective pe termen mediu și lung (patru ani), o serie de proiecte și reforme se cer măcar începute. Cred că noul Cabinet, care ar putea ajunge în fața plenului reunit la începutul săptămânii viitoare, ar trebui să țină cont de câteva măsuri de care poate depinde atât integrarea românilor din Diaspora în comunitățile din care fac parte cât și relația lor cu statul român. În ceea ce privește educația, am propus adoptarea legislației privind educația la distanță pentru copiii români din Diaspora și introducerea unor cursuri de limbă, literatură și istorie română prin internet pentru copiii cetățenilor români din afara granițelor țării.

De asemenea, am inclus în această listă înființarea unor Centre Comunitare Românești în țările cu peste 5.000 de români înregistrați la ambasade, în vederea simplificării relației românilor din străinătate cu Ministerul Afacerilor Externe. O altă măsură prioritară în relația cu Diaspora este creșterea numărului de consulate și consuli în țările în care numărul românilor este în creștere, dar și în țările din zone sensibile cum este Israel, unde cetățenii români sunt obligați să stea la cozi interminabile în fața consulatelor în contextul lipsei de fonduri și de personal. Având în vedere că numărul românilor din Diaspora este de aproape patru milioane, consider că transformarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni într-un minister de sine stătător pentru Diaspora ar fi oportună pentru statul român”.

Alte priorități pe care deputatul PNL le-a înaintat pentru a fi incluse în programul noii echipe a Executivului sunt organizarea anuală a unul Congres al Românilor de Pretutindeni, înființarea instituției Adjunct al Avocatului Poporului, care să se numească Avocatul Diasporei și să fie specializat în problemele românilor din străinătate, dar și câteva măsuri economice care să împiedice abuzurile și să îi încurajeze pe cetățenii români din străinătate să revină în România.

Deputatul PNL a transmis astăzi, în numele românilor din Diapora pe care îi reprezintă în Parlament, o serie de priorități majore care ar trebui să se regăsească în Programul de Guvernare al echipei Ciolos. Chiar dacă vorbim despre obiective pe termen mediu și lung (patru ani), o serie de proiecte și reforme se cer măcar începute:

• Adoptarea legislației privind educația la distanță pentru copiii români din Diaspora;

• Introducerea unor cursuri de limbă, literatură şi istorie română prin intermediul internetului pentru copiii cetăţenilor români din afara graniţelor ţării;

• Transparentizarea și echilibrarea pe regiuni geografice a proiectelor pentru românii de pretutindeni finanțate de statul roman;

• Înființarea Centrelor Comunitare Românești în țările cu peste 5.000 de români înscriși la ambasadă și finanțarea acestor Centre.

• Creşterea numărului de consulate în contextul creşterii numărului românilor din Diaspora. Cresterea numarului de consuli in zone cu probleme (Israel).

• Sprijinirea românilor din Valea Timocului pentru îndeplinirea unor solicitări frecvente: biserică, şcoli şi presă în limba română;

• În condiţiile în care numărul românilor din Diaspora a crescut semnificativ, transformarea DDRP în ministerul pentru Diaspora, cu portofoliu şi ordonator de credite;

• Organizarea anuală a unui Congres al Românilor de Pretutindeni – obligație legislativă niciodată respectată până acum;

• Adjunct al Avocatului Poporului specializat în problemele românilor din străinătate – Avocatul Diasporei;

• Pentru că una dintre principalele probleme ale românilor din afară este discriminarea, orientarea activităţii consulatelor şi ambasadelor înspre programe şi activităţi menite să atenueze această problemă.

• Crearea de condiţii necesare şi facilităţi pentru românii din Diaspora care doresc să se întoarcă în România pentru înfiinţarea unor IMM-uri;

• Îmbunătăţirea protecției cetățenilor români care lucrează în străinătate pentru a împiedica abuzurile din ce în ce mai frecvente ale firmelor de plasare a forţei de muncă asupra muncitorilor români. Crearea unui mecanism care să faciliteze o comunicare mai eficientă intre consulate si românii stabiliţi în Diaspora – mecanism care să aibă ca obiectiv principal protecţia românilor care lucrează în străinătate

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.