Un elev de şase ani a murit după izbucnirea unui focar de infecţie bacteriană la o şcoală din Anglia

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 25-11-2022

Actualizat: 25-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: newsweek.com

Un elev de 6 ani a murit şi un altul este internat în spital după izbucnirea unui focar de infecţie bacteriană invazivă la o şcoală primară din comitatul Surrey, în sud-estul Angliei, relatează dpa.

Decesul său a fost confirmat de dr. Claire Winslade, oficial al Agenţiei britanice pentru siguranţă sanitară (UKHSA), informează Agerpres.

"Suntem extrem de întristaţi să aflăm despre moartea unui elev la Ashford Church of England School, iar gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni şi comunitatea şcolară", a afirmat ea.

"Ca măsură de precauţie, am recomandat antibiotice elevilor şi personalului din aceleaşi clase ca şi persoanele afectate. Am oferit recomandări şcolii pentru a preveni alte cazuri şi vom continua să monitorizăm situaţia", a mai spus ea.

Potrivit BBC, cei doi elevi ar face parte din aceaşi grup şcolar, iar al doilea copil primeşte îngrijiri medicale în spital.

BBC a afirmat că cei doi copii ar fi fost afectaţi de o infecţie bacteriană streptococică de grup A (iGAS), responsabilă de apariţia scarlatinei.

"Suntem profund întristaţi de moartea unui elev de la Ashford Church of England School şi transmitem sincere condoleanţe familiei lor, prietenilor şi întregii comunităţi şcolare", a afirmat la rândul său Ruth Hutchinson, director de sănătate publică al Consiliului din comitatul Surrey.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri