DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un elicopter a survolat mai multe zone din Slatina şi Drăgăneşti-Olt, pentru a monitoriza respectarea măsurilor

http://lugojinfo.ro
primar psd elicopter

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a survolat duminică mai multe zone din Olt, printre care municipiul Slatina şi oraşul Drăgăneşti-Olt, pentru a monitoriza respectarea măsurilor prevăzute în ordonanţele militare, aceasta fiind prima astfel de acţiune în judeţ de la instaurarea stării de urgenţă, potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Olt.

În judeţul Olt au avut loc şi peste 300 de acţiuni de verificare a modului în care persoanele aflate în autoizolare la domiciliu şi carantină respectă aceste măsuri, cât şi controale privind respectarea restricţiilor de circulaţie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Tânărul bătut de șeful Poliției Bolintin Vale rupe tăcerea: ‘M-au omorât, cu bâte, cu pulane. M-a leșinat’

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Olt, remis duminică AGERPRES, structurile teritoriale ale MAI au aplicat, în ultimele 24 de ore, 74 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 158.500 lei, persoanelor care nu au respectat restricţiile de circulaţie.

Totodată, au fost verificaţi şi peste 100 de agenţi economici, trei dintre aceştia fiind amendaţi cu 30.000 de lei pentru activităţi de producţie, comerţ, sau prestări servicii ilicite.

Citește și: Avocata Dănilă Lorena: Despre atribuțiile Poliției Române în contextul stării de urgență

În judeţul Olt au fost confirmate 33 de cazuri confirmate de coronavirus, iar 10 dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 au fost declarate vindecate. Până în prezent, în judeţul Olt au fost efectuate 991 de teste pentru noul coronavirus.

Ultimele cazuri de infecţie cu noul coronavirus din judeţ au fost confirmate duminică şi este vorba despre contacţi direcţi ai persoanelor confirmate anterior cu COVID-19.

Citește și: Un jurnalist rupe tăcerea: ‘Cum promovează liberalii în funcții ”penalii” de altădată’

Printre persoanele la care a fost confirmată prezenţa coronaviruslui se numără opt angajaţi ai unei fabrici de confecţii din municipiul Caracal.

În judeţul Olt, în carantină instituţionalizată sunt 208 de persoane. Alte 560 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, numărul acestora crescând cu circa 50% după ce au fost confirmate cazurile coronavirus de la fabrica de confecţii din Caracal care are peste 80 de angajaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.