Un fost angajat al serviciului german de informaţii externe BND (Bundesnachrichtendienst) a fost condamnat joi la 8 ani de închisoare pentru 'înaltă trădare', fiind găsit vinovat că a colaborat atât cu Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA), cât şi cu un serviciu secret rus, transmite AFP, citat de Agerpres.
Un tribunal din Munchen l-a condamnat pe Markus Reichel, în vârstă de 32 de ani, pentru 'încălcarea secretului informaţiilor' şi 'corupţie'.
Procurorii ceruseră împotriva sa 10 ani de detenţie.
La proces, el şi-a recunoscut vinovăţia şi a explicat că a colaborat cu CIA din cauza plictiselii, frustrării şi nemulţumirii legate de munca sa, dar şi pentru că dorea o schimbare.
'Aveam sentimentul că BND nu mă credea capabil de nimic. Cu CIA era diferit. Aveam ocazia să demonstrez ce pot. Aş minţi dacă aş spune că nu mi-a plăcut', a declarat el la 16 noiembrie, în deschiderea procesului.
Fostul ofiţer de informaţii a început să lucreze la BND în decembrie 2007, unde avea un salariu lunar net de 1.200 de euro, şi a fost arestat în iulie 2014. În cursul anchetei, el a recunoscut acuzaţiile de spionaj.
Conform procurorului federal Wolfgang Siegmund, între luna mai 2008 şi mijlocul anului 2014, bărbatul, care avea numele de cod 'Uwe', a predat CIA peste 200 de documente secrete cu informaţii interne despre activitatea şi personalul BND, primind în schimb cel puţin 95.000 de euro, remişi în bani lichizi în Austria.
Se pare că documentele, clasificate 'strict secret', au inclus o listă cu numele de cod ale unor agenţi germani în străinătate, precum şi identităţile lor reale.
Markus Reichel a mai fost acuzat că, în 2014, a remis trei documente consulatului Rusiei la Munchen, pentru un serviciu secret al Moscovei.
Acţiunile sale au ieşit la iveală atunci când a încercat să-şi ofere serviciile ruşilor, printr-un e-mail necriptat.
Arestarea lui Reichel a provocat emoţie într-o Germanie deja iritată de dezvăluirile legate de ascultarea unui telefon mobil al cancelarului Angela Merkel de către Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA). La scurt timp după aceea, Berlinul l-a expulzat pe şeful CIA din Germania
Un fost angajat al BND, condamnat la 8 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea CIA și a rușilor
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

114
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
114

170
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
170

53
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
53

370
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
370

37
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
37

823
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
823

392
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
392

677
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
677

1.438
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.438

1.406
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.406

732
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
732

2.118
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.118

1.044
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
1.044
















Comentează