O instanţă din oraşul Wuppertal din vestul Germaniei a înregistrat luni acuzaţii la adresa unui bărbat în vârstă de 95 de ani, presupus fost gardian la lagărul de concentrare nazist Stutthof din apropiere de Gdansk - oraş polonez ocupat în timpul celui de-al doilea război mondial de germani şi denumit de aceştia Danzig -, informează dpa potrivit Agerpres.
Oficialităţile evaluează în prezent capacitatea acuzatului de a face faţă unui proces. Identitatea sa nu a fost făcută publică, iar detaliile acuzaţiilor nu au fost precizate.
La Hamburg este deja în curs un alt proces al unui fost gardian de la acelaşi lagăr. Inculpatul are 93 de ani şi a fost acuzat de complicitate la 5230 de omoruri.
Ambii foşti gardieni ar fi fost minori cel puţin într-o parte din perioada în care au avut misiuni în lagăr. Din acest motiv, cazurile lor sunt de competenţa tribunalelor pentru minori.
Conform unor informaţii, este posibil ca la Stutthof să-şi fi pierdut viaţa 60.000 de oameni; lagărul a fost printre ultimele eliberate în mai 1945.
Un fost gardian de lagăr de concentrare ar putea fi judecat la vârsta de 95 de ani
București
9°C
Articole Similare

96
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
96

305
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
305

342
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
342

2.285
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.285

1.316
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.316

1.470
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.470

2.519
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.519

620
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
620

1.330
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.330

1.420
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.420

1.539
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.539

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.147
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.147
















Comentează