Un fost înalt consilier militar al preşedintelui american Donald Trump s-a alăturat unui grup aproape 500 de experţi în securitatea naţională care şi-au exprimat public susţinerea pentru candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, Joe Biden, relatează joi Reuters potrivit Agerpres.
Generalul în retragere Paul Selva, fost vicepreşedinte al Statului major general până în iuie 2019, apare în lista celor 489 de experţi în securitate naţională - inclusiv foşti lideri militari, ambasadori şi oficiali de la Casa Albă - care semnează o scrisoare publicată joi, în care apreciază între altele că Trump "nu corespunde enormelor responsabilităţi ale funcţiei deţinute".
"Mulţumită atitudinii sale arogante şi eşecurilor sale, aliaţii noştri nu mai au încredere în noi şi nu ne mai respectă, iar inamicii noştri nu se mai tem de noi", afirmă semnatarii grupului, intitulat "Lideri ai securităţii naţionale pentru Biden".
Şi alţi înalţi responsabili ai securităţii naţionale şi-au manifestat sprijinul pentru Biden şi l-au criticat pe Trump, însă este remarcabil faptul că un general cu patru stele recent trecut în retragere, cum este Selva, îşi exprimă susţinerea faţă de un candidat şi semnează o scrisoare care îl condamnă pe preşedintele pe care l-a servit, notează Reuters.
Pe lista semnatarilor mai apare şi amiralul în retragere Paul Zukunft, fost comandant al Gărzii de coastă între 2014 şi 2018.
La fel ca Zukunft, Selva nu a fost numit în post de Trump, care a "moştenit" unii lideri militari de la predecesorul său democrat Barack Obama.
Campania lui Biden încearcă să construiască o coaliţie largă de liberali, republicani moderaţi şi independenţi. Când a acceptat nominalizarea democrată, la convenţia partidului său, în august, Biden a afirmat că dacă va fi ales va fi preşedintele tuturor americanilor, nu doar al electoratului democrat.
În ce-l priveşte, Trump, deşi se prezintă drept un susţinător al armatei SUA şi nu ratează ocazia de a se lăuda cu cheltuieli militare generoase, are o relaţie tensionată cu Pentagonul, după ce a ironizat mai mulţi generali de top, le-a ignorat sfaturile într-o serie de probleme cheie şi a pus sub semnul întrebării angajamentul acestora faţă de soldaţii din subordine.
Mai devreme în septembrie, Donald Trump a vrut să se promoveze drept prietenul simplilor soldaţi. "Nu spun că armata mă iubeşte. Dar soldaţii mă iubesc", a declarat Trump presei. "Cei din conducerea Pentagonului probabil că nu mă au la inimă pentru că nu vor decât să poarte războaie, aşa încât minunatele companii care fabrică bombe şi avioane şi toate celelalte să fie mulţumite", a spus liderul de la Casa Albă.
Un fost înalt consilier militar al lui Trump îşi exprimă sprijinul pentru Joe Biden
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

12
"Un salt uriaș pentru omenire": NASA vrea bază permanentă pe Lună după succesul Artemis 2
12

1.033
Decizie de ultim moment la Washington: SUA intervin și salvează Bulgaria de la colaps cu o gură de aer pentru petrol rusesc
1.033

938
Experiment cu potențial periculos: de ce vor cercetătorii britanici să arunce un milion de tone de nisip în oceane
938

17
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
17

2.608
Navele care pleacă din Iran au ”spart” blocada maritimă impusă de SUA: Au trecut ca prin brânză prin Strâmtoarea Ormuz
2.608

837
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
837

2.800
VIDEO Parodia care aruncă internetul în aer: Donald Trump cântă 'Blockade, Blockade', într-un clip viral lansat de ambasada iraniană
2.800

35
Program inedit în Berlin: Turiştii ar putea primi recompense pentru colectarea deşeurilor
35

60
Lovitură israeliană asupra unei maşini de poliţie din Gaza: Patru persoane, printre care și un copil, au fost ucise
60

4.797
Ruptură neașteptată între SUA și Italia. Donald Trump o pune la zid pe Giorgia Meloni: "Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat"
4.797

3.634
Arma Ucrainei despre care aproape nimeni nu știe: racheta balistică capabilă să rescrie harta conflictului, ar fi deja utilizată pe front
3.634

2.401
Trump amenință din nou Iranul: Nu va fi plăcut pentru ei
2.401

146
Australia a scos ceasul atomic pe mare: de ce este acest test un pas uriaș pentru tehnologia viitorului
146
















Comentează