Un fost jucător la Valencia și Levante a fost ucis la doar 23 de ani: l-au înjunghiat în fața unui restaurant

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-12-2021

Actualizat: 22-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Osagi Bascome, un internaţional din Bermuda şi fost jucător la echipele de tineret ale cluburilor Valencia şi Levante, a murit la doar 23 de ani, după ce a fost înjunghiat în repetate rânduri în ţara sa natală, informează marca.com.

Poliţia din St. David a confirmat că a arestat un tânăr de 24 de ani, suspectat de uciderea lui Bascome, informează News.ro.

Potrivit BBC, tânărul fotbalist a fost omorât în faţa unui restaurant de pe insulă, după ce a participat la o petrecere.

Atacantul din Bermuda, în vârstă de 23 de ani, a evoluat la Valencia şi Levante, înainte de a semna cu Bristol City, în 2017.

După ce nu a putut să se impună la echipa Bristol City, jucătorul s-a alăturat unei alte echipei engleze, Darlington, în National League North, din al şaselea eşalon.

După o scurtă perioadă la Darlington, Bascome s-a întors în Bermuda pentru a juca la St. George's Colts, în prima divizie locală.

Atacantul şi-a reprezentat ţara în Gold Cup 2019, fiind titular în fiecare meci, până când reprezentativa sa a fost eliminată.

Tatăl său, Herbert Bascome, este antrenorul principal al echipei naţionale de cricket din Bermuda.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri