Un fost judecător CCR atacă ultima hotărâre a Curții în cazul Dianei Șoșoacă: 'Este nu numai greşită, dar şi cu consecinţe ireparabile'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-10-2024

Actualizat: 08-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a declarat, luni, despre respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la prezidenţiale, că această decizie este nu numai greşită, dar şi cu consecinţe ireparabile, pentru că practic CCR a şters din Constituţie, prin această decizie, dreptul la opinie.

„Această decizie este o decizie nu numai greşită, dar şi cu consecinţe ireparabile, pentru că practic Curtea, prin această decizie, a şters din Constituţie dreptul la opinie”, a spus fostul judecător în emisiunea România Politică de la Prima News.

Despre faptul că unul dintre magistraţii Curţii ar putea să nu semneze motivarea în privinţa deciziei de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă, Lăzăroiu a arătat că acest lucru nu este posibil, potrivit regulamentului instituţiei.

”Nici măcar nu există posibilitatea, odată ce ai participat la şedinţă, eşti obligat să semnezi decizia, nu ai altă soluţie. Este o abatere disciplinară destul de gravă, Judecătorul (..) are posibilitatea să facă opinie separată sau concurentă. Nu poţi să spui, din motiv ce ai participat, să spui că nu ai participat. Votul trebuie să fie clar, da sau ba, abţinerea nu e posibilă”, a completat Lăzăroiu.

Curtea Constituţională a respins contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neînregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri