Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost membru CSM desființează 'comisia lui Iordache' după ultima decizie CCR: 'A muncit repede și prost'

danilet

Comisia specială din Parlament privind legile justiţiei a muncit repede şi prost, spune la RFI judecătorul Cristi Danileţ. Curtea Constituţională a decis marţi că şi a treia lege a justiţiei încalcă parţial legea fundamentală. Anumite prevederi din legea privind funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii trebuie modificate de Parlament. Între altele, e vorba de modul în care este aleasă conducerea CSM.

Erdogan amenință o țară cu intervenția militară în forță: 'Navele noastre de război urmăresc situația îndeaproape'

Primele două legi ale justiţiei au fost şi ele declarate anterior parţial neconstituţionale. Cele trei documente se întorc în Parlament, care nu are însă voie să facă alte modificări în afară de cele indicate de magistraţii CCR, explică la RFI judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM: „Practic, în momentul de faţă, avem nişte legi care trebuie reluate în Parlament doar cu privire la aspectele declarate neconstituţionale de către CCR, după care legile se întorc în forma lor finală în ultima etapă la preşedinte, pentru promulgare. Desigur, preşedintele are posibilitatea ca la rândul lui să invoce alte chestiuni nediscutate până în prezent şi să le retrimită la Parlament sau dacă consideră că totul e în regulă la cele trei legi, să le promulge în Monitorul Oficial şi atunci imediat ele devin aplicabile”.

Ar putea să apară alte modificări periculoase la rediscutarea legilor justiţiei în Parlament? „Nu, nu este posibil. Parlamentul este ţinut de decizia Curţii. Parlamentul deja a decis în urma analizei din cele două Camere o formă a legilor. Nu mai au voie să intervină decât pe chestiunile strict găsite neconforme de către CCR. Este urmarea muncii în mare parte de mântuială, extrem de rapidă făcută de acea comisie specială, inventată pentru prima dată în istoria post-decembristă, o comisie specială pentru legile justiţiei. Se vede faptul că au muncit repede şi prost, foarte multe amendamente nu au fost discutate, foarte multe observaţii făcute de magistraţi nu au fost luate în considerare şi astăzi vedem rezultatul”, spune magistratul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.