În contextul declaraţiilor unor oficiali cu privire la faptul că străinii devin proprietari pe terenul agricol al României, fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Ponta, Daniel Constantin, lămureşte chestiunii legii care a a permis vânzarea de terenuri către străini persoane fizice.
Sub titlul "Dragnea, Daea, Ciolos, etc si populismul vanzarii terenurilor agricole catre straini", fostul ministru, fondator al partidului Pro România, afirmă că problema nu a fost generată de legea din 2014, pentru că majoritatea terenurilor înstrăinate sunt cumpărate de firme, nu de persoane fizice, lucru care era pemis şi înainte de 2014.
Vezi şi: Tinctura de propolis, medicament universal: Care sunt bolile de care te scapă
"Urmaresc de mai bine de patru ani declaratiile publice ale unor politicieni cu privire la vanzarea terenurilor agricole catre straini. Care mai de care mai populisti. Declaratii puternice, pline de ‘iubire de tara’, dar care nu sunt urmate de actiune, desi, paradoxal, cei care fac declaratiile au si puterea sa decida, sa schimbe legea/legile criticate.
Cateva precizari se impun:
Se critica legea 17/2014 - pe care am redactat-o la acel moment, care se impunea deoarece asa s-a semnat in 2005 tratatul de aderare (semnatari Traian Basescu si Tariceanu) - cred ca atunci trebuia negociat sa avem 2-3 ani suplimentari ca masura de precautie fata de cei 7 prevazuti de tratat.Legea 17 se refera la liberalizarea vanzarii de terenuri catre persoane fizice! Societatile comerciale puteau cumpara terenuri inainte de 1 ianuare 2014, deci inainte aparitia legii invocate!!!Asa cum rezulta din datele recente publicate de ministrul Daea, nu vanzarea catre persoane fizice este problema instrainarii terenurilor, ci vanzarea catre societati comerciale! Conform datelor pentru 110 000 ha s-a cerut avizul introdus de aceeasi lege pentru vanzare ceea ce reprezinta sub mult 1% din total suprafata.
Daca actualii guvernanti in frunte cu Liviu Dragnea cred ca modificarea legii rezolva problema, ii incurajez sa o modifice prin Ordonanta de Urgenta. S-au dat ordonante si pe alte teme mult mai putin importante.
Altfel, cred ca nu asistam decat la o noua declaratie populista si fara urmari concrete pentru fermieri.
Din punctul meu de vedere, dincolo de imbunatatiri la aceasta lege, cred ca daca vrem sa ajutam fermierii solutia este sa intarim competitivitatea acestora in fata celor din afara granitelor, prin masuri de genul creditarii cu dobanda stimulativa pentru achizitia de terenuri, de ajutor pentru acces la piete interne si externe de desfacere, de crestere a productivitatii si scadere a costului de productie (a se vedea legea irigatiilor pe care am propus-o si adoptat-o in 2015 si care se misca greu in implementare, legea cooperativelor care ajuta sa se comercializeze la preturi bune pentru fermieri, in conditii de fiscalitate zero)!", scrie Daniel Constantin pe Facebook.
Vezi şi: Ai putea fi afectat fără să știi! Cum se manifestă sensibilitatea la substanțe chimice .
Comentează