stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un fost MINISTRU: Cui a plătit Guvernul Cioloş TVA de 500 milioane de euro, la final de mandat

facebook.com
Dacian Ciolos

Fostul ministru Mircea Coşea a afirmat, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, de la Realitatea TV, privind gaura din buget pe care PSD susţine că a lăsat-o guvernarea Cioloş, că este vorba şi de un război politic. "Aceasta este însă doar suprafaţa lucrurilor, întrucât în esenţă este o problemă economică mai gravă, de structură", a spus acesta.

Mircea Coşea a mai spus că ideea este explicată prin tipul de politică bugetară pe care îl avem. "Este o politică bugetară învechită, foarte învechită care nu respectă în niciun fel standardele europene. Este o politică bugetară de tip contabil care face o analiză pe deficit în mod absolut aritmetic: cât avem, cât luăm şi cât facem. Nu există o analiză a distribuţiei banilor şi a efectelor lor, în sensul că un leu adus la buget câţi lei aduce el dacă este investit sau pus la dispoziţia unor programe sociale", a detaliat profesorul de economie.

Citește și: SCENE HALUCINANTE Un nou SCANDAL SEXUAL în învățământ: O profesoară MĂRITATĂ a fost PRINSĂ ÎN PAT cu eleva sa de către tatăl fetei / FOTO

Acesta a afirmat că în cazul de faţă avem un exemplu clar al acestor lipsuri, pentru că prognozele care se fac în legătură cu încasările la buget pornesc de la nişte parametri care nu sunt întotdeauna corecţi. "Ei au la bază o prognoză care merge într-o direcţie ascendentă plecând de la ideea că ritmul de creştere economică ar trebui să aducă şi un spor de colectare la buget, ceea ce nu este adevărat", a mai spus profesorul de economie.

"Ce au făcut tehnocraţii? Au plecat de la un buget care era consolidat, în sensul acoperirii prin venituri, şi pe el au brodat fel de fel de activităţi crezând că banii vor veni conform unor progneze extrem de optimiste şi greşite, întrucât nu s-au luat în calcul două lucruri: angajamentul pe care Guvernul tehnocrat l-a avut la fondurile comunitare europene a fost total neglijat şi politica ANAF care începând din 2010-2011 şi mai ales 2014 şi 2015 a fost de o violenţă rară care a făcut ca masa de impozitare să se reducă prin dispariţia a peste 400.000 de întreprinderi mici şi mijlocii prin blocarea conturilor", a mai declarat Mircea Coşea, adăugând că tehnocraţii trebuia să ştie că progniza nu avea cum să fie realizată. "Şi cred că l-au ştiut", a completat acesta.

Citeşte şi: HOȚII lui Kim Kardashian au fost PRINȘI: Detalii INCREDIBILE din JAFUL SECOLULUI

Mircea Coşea a mai spus că ceea ce este de condamnat nu este apariţia unui găuri în buget, întrucât aceasta nu există, ci este de condamnat hotărârea politică pe care Guvernul tehnocrat a avut-o de a trece de la o rectificare pozitivă când ştiau că nu au acumulările la buget la nivelul prognozat.

"Deci au utilizat alţi bani pentru a realiza două lucruri care trebuie analizate cu o mai mare atenţie. Se trece cu vederea că la încheierea mandatului tehnocraţii au plătit 500 de milioane de euro pentru plata TVA-ului. Întrebarea este cui au plătit acest TVA. Cine sunt aceste întreprinderi care au beneficiat de acest lucru? Aici trebuie văzut dacă nu există un clienterism politic. În al doilea rând, au fost daţi bani la primării pentru a fundamenta suportul electoral", a mai explicat Mircea Coşea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.