Un fost vice-premier, apel important către Klaus Iohannis: Ce i se cere şefului statului

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 07-07-2016

Actualizat: 08-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un fost ministru de Externe face un apel de ultimă oră către şeful statului, Klaus Iohannis. Adrian Severin îi trimite o scrisoare deschisă lui Iohannis prin care îi cere să intervină pe lângă Ambasadorul SUA la Bucureşti.

Dar ce l-a enervat pe Severin la Hans Klemm? Acesta susţine că reprezentantul americanilor nu respectă prevederile Convenţiei de la Viena.

Citeşte şi: Marea Britanie încasează o MEGA-LOVITURĂ după Brexit: Ce a urmat după prăbușirea lirei

"Domnule Președinte,

La data de 5 iulie 2016, fostul Prim Ministru și Ministru de Externe, prof. dr. Adrian Năstase, v-a trimis o scrisoare deschisă prin care vă solicită să luați măsurile necesare spre a-i determina pe Ambasadorul SUA la București și pe ceilalți diplomați americani acreditați aici, să respecte prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state și să se abțină de la a face considerații publice de orice fel referitoare la treburile interne ale României, precum și la aspectele concrete ale relațiilor bilaterale americano-române. Potrivit Convenției amintite toate aceste teme trebuie discutate exclusiv cu Ministerul Afacerilor Externe sau cu un alt minister desemnat de Guvernul român.

Citeşte şi: Primele declaraţii ale viceprimarului Tuddy: Ce vrea să facă omul lui Tăriceanu la Bucureşti

Am onoarea de a vă aduce la cunoștință pe această cale acordul meu total cu punctul de vedere exprimat de domnul Năstase, precum și susținerea integrală a demersului său, cu următoarele două precizări:

Acest demers nu are caracter antiamerican ci dimpotrivă, este menit să susțină parteneriatul strategic româno-american eliminând amenințarea proiectată asupra sa de sentimentele tot mai extinse de americanofobie și occidentalofobie ale românilor, alimentate de comportamentul contrar prevederilor dreptului internațional al diplomaților americani acreditați în România. Respectivul comportament a fost, de altfel, criticat și de distinși reprezentanți ai diplomației americane. Prin subminarea bazelor populare ale relației strategice dintre România și SUA, el pune în pericol arhitectura de securitate europeană, la care țara noastră a lucrat cu sârg în ultimele decenii, și, pe cale de consecință, periclitează securitatea națională a României.

Citeşte şi: IMAGINI HORROR cu o bătaie la un club din Rusia: Au atacat cu drubjele / VIDEO

Solicitarea domnului prof. dr. Adrian Năstase trebuie extinsă și asupra reprezentanților diplomatici ai altor state care apelează la procedee similare (ex.: Germania, Marea Britanie, Olanda). Mă folosesc de acest prilej pentru a-i încuraja pe toți ceilalți foști demnitari români implicați de-a lungul timpului în conducerea acțiunii externe a României (șefi de stat și guvern, miniștri de externe și ai apărării etc.), și care în prezent nu dețin funcții executive de natură a le impune o atitudine rezervată, să se alăture public acestor apeluri, facilitându-vă astfel, domnule Președinte, îndeplinirea datoriei constituționale de a apăra suveranitatea, demnitatea și securitatea statului român.

Cu cele mai distinse sentimente,

Prof. dr. Adrian Severin

Ex Vice-Prim ministru și Ministru al Afacerilor Externe", a scris Severin pe propriul blog.

Citeşte şi: Noi ORORI ale ISIS: AU FIERT DE VII 7 dezertori în timpul unui atac /FOTO

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri