Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un garaj cu mai multe niveluri s-a prăbușit în New York. Care sunt urmările

the-sun.com
garaj new york

Mai multe persoane au fost rănite în urma prăbușirii marți a unui garaj supraetajat din Lower Manhattan din orașul New York, a transmis CBS News, citând oficiali locali din cadrul serviciilor de urgență, informează Rador.

O parcare supraetajată s-a prăbuşit în Manhattan, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor cinci, a anunţat şeful de operaţiuni al Departamentului de pompieri din New York, transmite CNN.

Parcarea era o clădire cu patru etaje care "s-a prăbuşit... până la etajul pivniţei", a declarat Kazimir Vilenchik, comisarul interimar al Departamentului de Construcţii din New York, scrie news.ro.

Oficialii cred că este vorba despre o prăbuşire structurală

Departamentul de pompieri din New York a folosit un câine robotizat şi drone pentru a căuta persoane în interiorul clădirii, deoarece aceasta este "complet instabilă", a declarat primarul oraşului New York, Eric Adams, în cadrul unei conferinţe de presă.

Zach Powers, un student în anul întâi la Pace University, a declarat pentru CNN că se afla în căminul său marţi după-amiază când a auzit o explozie puternică urmată de un zgomot puternic.

"A durat 10 secunde, ceea ce a fost suprarealist", a spus el. "Apoi am văzut fum zburând spre fereastra noastră, aşa că m-am dus la fereastră şi am văzut maşini căzând într-o gaură care se afla în mijlocul garajului", a adăugat tânărul.

Autorităţile au anunţat că patru dintre răniţi au fost duşi la spital în stare stabilă, iar o persoană nu a dorit să primească îngrijiri medicale.

Cel puţin un muncitor din clădire a fost prins la unul dintre etajele superioare ale parcării şi, deşi era conştient şi alert, nu a putut fi evacuat la un etaj inferior. Angajaţii FDNY au reuşit să îl salveze, scoţându-l pe acoperiş până la o clădire din apropiere şi coborându-l în siguranţă.

Iniţial, pompierii au început să cerceteze zona, dar clădirea a continuat să se prăbuşească şi s-a luat decizia de a îndepărta tot personalul de salvare de la faţa locului din cauza instabilităţii clădirii, au precizat autorităţile, calificând prăbuşirea ca fiind o "operaţiune extrem de periculoasă".

Inginerii de la Departamentul de Construcţii continuă să verifice clădirile adiacente, să analizeze imaginile filmate cu drona şi înregistrările clădirii şi să investigheze posibilele motive ale prăbuşirii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.