Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un ger fără precedent lovește SUA. Temperaturi care ajung până la -78,8 grade Celsius

BBC
frig mare gheata

Un puternic front atmosferic de origine arctică s-a abătut vineri asupra nord-estului Statelor Unite, ameninţând să stabilească noi recorduri de temperaturi negative în multe zone, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Meteorologii americani spun că în Mt. Washington din statul New Hapshire, frigul provocat de vânturile reci ar putea să ajungă până la -78,8 grade Celsius.

Această masă de aer rece ar putea să menţină temperaturile locale la niveluri care ameninţă viaţa până în cursul zilei de sâmbătă, potrivit unei alerte a Serviciului Naţional de Meteorologie din Statele Unite (NWS).

„Deşi este un fenomen de scurtă durată, condiţiile meteo vor fi extrem de periculoase”, arată NWS.

Primarul din Boston, Michelle Wu, a declarat stare de urgenţă în oraș. Au fost închise şcolile publice din cauza riscului de hipotermie şi degerături în rândul elevilor care se deplasează spre unităţile de învăţământ.

Polul frigului

Frontul de aer rece, adus din regiunile arctice ale Canadei în Statele Unite de curenţi de aer de mare altitudine, se afla, vineri dimineaţă, deasupra Marilor Câmpii americane, după cum a anunţat Bob Oravec, de la NWS.

Un oraş din statul Minnesota - International Falls - a fost „polul frigului” din Statele Unite vineri dimineaţă la ora locală 7, când temperaturile au coborât la valoarea de -36 grade Celsius.

„Frontul de aer rece se mută spre nord-est”, iar temperaturile vor coborî pe parcursul zilei de vineri, a adăugat el.

În Mount Washington State Park, în care se află cel mai înalt pisc montan din nord-estul Statelor Unite, meteorologii se aşteaptă ca temperaturile să coboare până la valoarea record de -45 de grade Celsius vineri seară, potrivit reprezentanţilor acestui parc din New Hampshire.

Frigul cauzat de vânt, fenomen ce descrie efectul combinat al vântului şi al temperaturilor scăzute pe pielea expusă, ar putea ajunge la -78 de grade Celsius în perioada sa de apogeu, într-o zonă care este de obicei una dintre cele mai friguroase din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.