Un incendiu de proporții ar devasta Câmpulung Muscel: Primarul recunoaște că zeci de hidranți lipsesc de pe străzile orașului

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-01-2021

Actualizat: 28-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, susține că peste o sută de hidranți lipsesc de pe străzile orașului. Lasconi spune că este o problemă gravă a orașului pe care o va rezolva de urgență, potrivit Mediafax.

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a numărat hidranții din oraș și a aflat că lipsesc peste o sută. Împreună cu comandanul pompierilor a stabilit care sunt urgențele.

Extremiștii unguri SFIDEZĂ justiția română: vor să monteze 100 de steaguri secuiești în locul fiecăruia îndepărtat prin sentinţă judecătorească

„Să ne ferească Dumnezeu de incendii! Lipsa hidranților este o mare problemă în Câmpulung, în caz de incendiu. Anul acesta trebuie să facem urgent nouă, însă e nevoie de peste o sută. Urgențele: Liceul Minier, Șoseaua Națională (Vulcanizare), Drăcești 50, Calea Târgoviștei 41-43, Valea Româneștilor centru, Club Aro (spate-parcare), Calea Pietroasa 25 (parc), Calea Măgurii intersecție cu str Poligonului, Traian 94 blocuri”, a anunțat, pe Facebook, primarul orașului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi.

Zilele următoare, autoritățile vor întocmi necesarul de hidranți pentru toate străzile din Câmpulung Muscel.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri