Un jandarm de la Gruparea Mobilă Craiova a fost diagnosticat cu COVID-19

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-04-2020

Actualizat: 25-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: googleusercontent.com

Un jandarm de la Gruparea Mobilă Craiova a fost diagnosticat cu COVID-19. Jandarmii din detaşamentul din care face parte bărbatul au fost retraşi din misiuni, a anunțat Prefectura județului Dolj, potrivit Mediafax.

Potrivit autorităţilor din Dolj, jandarmul şi socrii săi au fost diagnosticaţi cu COVID-19 şi sunt internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova. Epidemiologii au prelevat probe şi de la soţia şi copilul jandarmului, dar şi de la alţi 17 colegi de serviciu de-ai bărbatului. Deocamdată, în cazul contacţilor direcţi, rezultatele testelor nu au venit.

Întreg detaşamentul din care jandarmul face parte a fost retras din misiuni.

Citește și: Guvernul Orban pregătește măsuri pentru revenirea angajaților la serviciu! În aceste condiții, românilor nu li se va permite accesul la locul de muncă

„Persoana în cauză a sunat, joi seara, 23 aprilie a.c., la 112 şi a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, împreună cu alte două persoane, membre ale familiei, unde au fost internate cu simptome şi testate pentru depistarea virsului SARS-COV2, acestea fiind pozitive. Imediat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au demarat ancheta epidemiologică, iar la nivelul unităţii în cadrul căreia bărbatul este angajat s-a dispus măsura izolării la domiciliu a unui număr de 17 persoane – contacţi direcţi – iar restul Detaşamentului din care face parte a fost retras din planificarea executării misiunilor până la finalizarea anchetei epidemiologice”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Dolj.

Potrivit unor surse locale, jandarmul și colegii săi s-au întors săptămâna trecută dintr-o misiune, de mai multe zile, în judeţul Gorj. Aceştia s-ar fi plâns că acolo au fost cazaţi în condiţii improprii, fără căldură în camere şi fără apă caldă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri