Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un jihadist suspectat de implicare în ultimul atentat contra ambasadei SUA a fost arestat

siria

Forţele de securitate tunisiene au arestat un presupus membru al grupării jihadiste locale Ansar al-Sharia pentru posibila implicare în atacul terorist care a vizat cu doi ani în urmă ambasada SUA la Tunis, transmite agenţia EFE. Conform Ministerului tunisian de Interne, suspectul a avut legături şi cu unul dintre jihadiştii ucişi luna trecută în timpul unui atac eşuat asupra unui comisariat şi a unei cazărmi din localitatea Ben Guerdan, la graniţa cu Libia.

El a recunoscut atât participarea la acest atac, cât şi la cel asupra ambasadei americane. Ministerul tunisian de Interne mai menţionează că au fost arestate şi alte persoane care au mărturisit că sunt membri ai Ansar al-Sharia şi care se ocupau cu traficul de arme peste graniţa cu Libia. Conform aceleiaşi surse, unul dintre suspecţi a dezvăluit şi existenţa a trei celule jihadiste în adormire, aflate în diferite localităţi, precum şi numele unor persoane implicate în recrutarea de tineri combatanţi care să lupte în Siria şi Libia.

După înlăturarea de la putere a preşedintelui Ben Ali, în ianuarie 2011, regiunile din sudul Tunisiei au devenit o zonă unde se reunesc jihadiştii veniţi din toate părţile Sahelului. Tunisia, ţară considerată adesea un exemplu de succes al aşa-numitei Primăveri Arabe, este principala sursă de combatanţi pentru jihadişti, circa 5.000 de tunisieni alăturându-se grupării Statul Islamic. În anul 2015, trei atentate jihadiste au provocat moartea a 72 de persoane, dintre care 60 de turişti străini, atentate care au lovit serios sectorul turistic şi implicit întreaga economie a Tunisiei, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.