Un judecător al Curții Supreme ucrainene a fost ucis de forțele ruse într-un atac asupra Harkiv

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-09-2024

Actualizat: 28-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X (fosta Twitter)

Două atacuri ale Rusiei în regiunea Harkiv din nord-estul Ucrainei au dus sâmbătă la moartea a patru persoane, inclusiv a unui judecător al Curţii Supreme care ducea ajutoare localnicilor într-o maşină civilă, au declarat oficialii ucraineni, potrivit Reuters, relatează News.ro.

Guvernatorul regional Oleh Syniehubov a declarat că un atac aerian a ucis trei persoane şi a rănit cel puţin alte trei în satul Slatyne, care se află la aproximativ 25 de kilometri (15 mile) nord de oraşul Harkiv - capitala regională. Oficialul local Vyacheslav Zadorenko a declarat că forţele ruse au folosit bombe aeriene ghidate KAB.

"Inamicul a lovit infrastructura civilă, a deteriorat instituţii de învăţământ, magazine", a precizat Syniehubov pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

La aproximativ 25 de kilometri (15 mile) mai la nord, în satul Kozacha Lopan, o dronă rusească l-a ucis pe judecătorul în vârstă de 61 de ani şi a rănit trei femei care se aflau în maşina pe care o conducea, a precizat biroul procurorului regional.

Curtea Supremă a Ucrainei a precizat că judecătorul era Leonid Loboyko.

Rusia neagă că ar viza civili, deşi a ucis mii de persoane în cei peste 2 ani şi jumătate de război.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri