Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un judecător american a extins interdicţia ca Sam Bankman-Fried să intre în contact cu angajaţii companiilor pe care le-a condus

coinculture.com
ftx sam bankman

Un judecător american a extins joi interdicţia asupra capacităţii fondatorului platformei de criptomonede FTX, Sam Bankman-Fried, de a contacta angajaţii companiilor pe care le-a controlat cândva şi de a folosi tehnologia de mesagerie criptată în timp ce se află în libertate pe cauţiune, în aşteptarea procesului pentru acuzaţii de fraudă, transmite Reuters.

Pe 1 februarie, judecătorul de district american Lewis Kaplan i-a interzis temporar lui Bankman-Fried să contacteze angajaţii actuali sau foşti ai FTX sau Alameda Research, fondul său speculativ, după ce procurorii şi-au exprimat îngrijorarea că fostul miliardar în vârstă de 30 de ani ar putea încerca să influenţeze martori, scrie news.ro.

Ca o condiţie a eliberării sale pe o garanţie de 250 de milioane de dolari, judecătorul l-a împiedicat şi pe Bankman-Fried să folosească aplicaţii de mesagerie, cum ar fi Signal, care le permit utilizatorilor să şteargă automat mesajele.

După ce a respins marţi acordul dintre avocaţii apărării şi procurori de a slăbi aceste condiţii, Kaplan a declarat joi că restricţiile vor rămâne în vigoare până pe 21 februarie şi a instruit ambele părţi să explice până pe 13 februarie cum ar putea fi siguri că Bankman-Fried nu va sterge mesajele electronice.

”Sunt mult mai puţin interesat de comoditatea inculpatului” decât de prevenirea unei posibile influenţări a martorilor, a spus Kaplan la o audiere la tribunalul federal din Manhattan.

”Există încă snail-mail şi mai există e-mail şi există tot felul de moduri de a comunica care nu prezintă aceleaşi riscuri”, a adăugat Kaplan.

Avocaţii apărării au susţinut că eforturile lui Bankman-Fried de a contacta un consilier general FTX şi pe noul său director general John Ray au fost încercări de a oferi ”asistenţă” şi nu de a interveni.

Bankman-Fried, acuzat de procurori că a înşelat investitorii şi că a cauzat pierderi de miliarde de dolari, a pledat nevinovat pe 3 ianuarie la opt acuzaţii penale, inclusiv fraudă electronică şi conspiraţie pentru spălare de bani.

El riscă până la 115 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, deşi orice sentinţă ar fi stabilită în cele din urmă de un judecător pe baza unei game de factori.

Acordul său cu procurorii i-ar fi permis să folosească instrumente de comunicare precum Zoom şi mesaje text, precum şi WhatsApp, dacă ar instala tehnologia de monitorizare pe telefon.

De asemenea, ar fi exceptat unele persoane de la ordinul de interzicere a contactului, fără a preciza cine sunt.

Un procuror, Danielle Sassoon, i-a spus judecătorului că oamenii sunt legaţi de FTX, dar nu şi esenţiali în procesul guvernului şi nu se aşteaptă să depună mărturie.

Bankman-Fried a avut un boom în bitcoin şi alte active digitale pentru a construi o avere estimată la 26 de miliarde de dolari şi a deveni un donator politic influent.

FTX s-a prăbuşit şi şi-a declarat falimentul în noiembrie. Bankman-Fried a fost extrădat din Bahamas, unde locuise şi unde este înregistrată FTX, pentru a face faţă acuzaţiilor penale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.