Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un judecător face DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE despre OUG care a stat la baza protocolului PÎCCJ-SRI: 'Nu a avut avizul CSM'

Pinterest
justitie balanta

Judecătoarea Florica Roman susține că ordonanța de urgență dată în 2016, când ministru al Justiției era Raluca Prună, document pe baza căruia a fost semnat protocolul dintre Parchetul General și SRI pe 8 decembrie 2016, a fost dată fără a avea avizul CSM.

"In contextul in care atat SRI cat si Parchetul General isi justifica protocolul de cooperare comun semnat in iarna lui 2016 pe OUG 6/2016, este bine de stiut ca aceasta ordonanta de urgenta, prin care SRI a devenit “organ de cercetare penala speciala”, asemenea fostei Securitati comuniste, a fost adoptata de Guvernul Ciolos fara sa aiba avizul CSM.

Citeste si Acuzații GRAVE la adresa unui PREOT: Ar fi sechestrat o femeie pentru a obține favoruri sexuale

CSM a avizat ordonanta abia ulterior, la cererea Parlamentului si dupa ce OUG 6/2016 deja fusese publicata in Monitorul Oficial si trimisa Parlamentului.

Lipsa avizului CSM anterior adoptarii ordonantei si publicarii in Monitorul Oficial reiese atat din parcurgerea documentelor privind OUG 6/2016, care se gasesc pe site-ul Camerei Deputatilor si Senatului, cat si este confirmat de un raspuns oficial pe care l-am primit de la CSM pe acest subiect.

Voi face in prima faza publica solicitarea trimisa la CSM si raspunsul primit, urmand ca in zilele urmatoare sa public si alte corespondente pe care le-am avut cu CSM si Ministerul Justitiei privind adoptarea OUG 6/2016.

În contextul uriaselor manipulari si dezinformari care au insotit dezbaterea privind modificarea legilor justitiei din toamna anului 2017, mi-am adus aminte de graba cu care Guvernul Ciolos a adoptat OUG 6/2016.

Era vineri, aproape de miezul noptii, cand ministrul justitiei de atunci Raluca Pruna a tinut o conferinta de presa in care explica cum a ajuns Guvernul Ciolos la concluzia sa faca SRI “organ de cercetare penala speciala”, asa cum era fosta Securitate comunista.

M-am adresat Ministerului Justitiei si CSM, in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, solicitand sa imi comunice traseul legislativ al ordonantei, data cand CSM l-a avizat si copii ale tuturor inscrisurilor relevante privind procedura de adoptare a OUG 6 din 2016.

Informatiile solicitate mi-au fost comunicate, iar din raspunsurile primite rezulta, pe scurt, urmatoarele:

1. Ordonanta de Urgenta 6 din 2016 a fost adoptata in noaptea de vineri, 11 martie 2016, si publicata in Monitorul Oficial din data de 14 martie 2016.

2. Cererea, cu completarile finale, de avizare, precum si propunerile legislative facute de Ministerul Justitiei au fost trimise la CSM in data de 9 martie 2016.

3. In data de 10 martie 2016 Comisia 1 din cadrul CSM a dat aviz favorabil, care a fost inaintat spre aprobare Plenului CSM si, spre luare la cunostinta, Ministerului Justitiei.

4. Pe data de 11 martie 2016 Guvernul a adoptat ordonanta de urgenta care a devenit OUG 6/2016.

5. In data de 14 martie 2016, Ministerul Justitiei a transmis CSM prin fax o noua forma a proiectului OUG 6 – ce fusese deja adoptat de Guvern -, care era diferit de proiectul transmis pe data de 9 martie si avizat de Comisia 1 pe data de 10 martie. Acest nou proiect, devenit OUG 6/2016, propunea si modificarea legii privind infiintarea si functionarea DIICOT precum si alte propuneri de modificare ale celor trei legi initial propuse spre a fi modificate.

Fata de aceasta noua varianta legislativa Comisia 1, in data de 15 martie 2016, a inaintat Plenului CSM trei solutii care ar fi putut fi adoptate:

– Respingerea solicitarii ca fiind fara obiect cat timp ordonanta fusese déjà publicata in Monitorul Oficial.

– Avizarea ordonantei in modul in care a fost adoptata.

– Avizarea propunerilor trimise de Ministerul justitiei la data de 9 martie 2016.

In ultimele doua variante se propunea o avizare retroactiva a unei legi care era deja in vigoare.

6. In sedinta din data de 17 martie 2016 Plenul CSM nu a adoptat nici una dintre variantele propuse de catre Comisia 1.

7. Ulterior, pe data de 24 martie 2016, dupa ce OUG 6/2016 deja a fost adoptata de Guvern si publicata in Monitorul Oficial, la cererea Comisiei juridice din Senat, Plenul CSM, prin Hotararea 326 a avizat favorabil propunerile de modificari legislative cerute de aceasta Comisie a Senatului.

“Prin Hotararea nr. 326 din data de 24.03.2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 6/2016 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal“, a spus CSM in raspunsul oficial pe care l-am primit.

In concluzie, OUG 6/2016 NU A FOST AVIZATA DE CSM inainte de adoptare si publicare in Monitorul Oficial.

Legea pentru aprobarea OUG 6/2016 se afla in prezent in Camera Deputatilor.

In anul 2017 si 2018, in contextul privind modificarea legilor justitiei, cea mai mare parte a presei, societatii civile, procurorul sef Augustin Lazar, fostul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, o parte dintre judecatori si procurori, unele asociatii profesionale ale acestora, fostul ministru Monica Macovei, reprezentanti ai partidelor de opozitie au urlat ca nu este posibil si admisibil ca legile justitiei sa fie modificate fara avizul pozitiv al CSM.

Toti au clamat ca justitia a facut progrese, functioneaza perfect si ca orice modificari ale legilor justitiei nu pot sa atraga decat un regres iminent al sistemului judiciar. Au sustinut aceasta in contra evidentei, a probelor clare, publice, privind existenta unor abuzuri grosolane ale procurorilor impotriva romanilor, abuzuri care nu pot fi corectate fara modificarea legilor justitiei.

Printre cei mai vocali contestatari impotriva modificarilor la legile justitiei au fost membrii fostului Guvern Ciolos, cum ar fi fostul ministru al justitiei Raluca Pruna si domnul Ciolos insusi.

Fostul prim ministru Ciolos si fostul ministru al justitiei Raluca Pruna, prin postari repetate pe Facebook, au scris despre cat de periculoase sunt modificarile la legile justitiei si au sustinut ca este inadmisibil ca modificarea acestora sa se faca fara avizul pozitiv al CSM si fara acordul magistratilor.

Nici unul dintre acesti critici a propunerilor de modificare a legilor justitiei ori a codurilor penale nu au fost interesati de faptul ca Guvernul Ciolos a modificat, in anul 2016, legile justitiei, codurile precum si alte legi care privesc organizarea si functionarea sistemului judiciar, prin mai multe ordonate de urgenta, fara dezbateri publice. La fel cum nici unul dintre criticii modificarilor la legile justitiei, facute in cel mai transparent mod de pana acum, nu au “observat” ca OUG 6/2016 a fost adoptata de Guvernul Ciolos fara sa aiba avizul CSM.

Aplicarea dublei masuri, fatarnicia si impostura unor demnitari romani, oameni politici, reprezentanti ai autoritatii judecatoresti, unii judecatori si procurori, formatori de opinie si reprezentanti ai societatii civile nu are limite.

Pe baza unei ordonante de urgenta data de Guvernul Ciolos, care nu a avut avizul prealabil al CSM, SRI a fost facut “organ de cercetare penala speciala”, asa cum era fost Securitate comunista.

Tot pe baza acestei ordonante s-a semnat acel nou protocol din 2016 dintre SRI si Parchetul General, despre care am aflat abia acum.

In perioada urmatoare voi publica si restul corespondentei cu MJ si CSM, pentru a vedea cum insusi SRI a propus amendamente la OUG 6 cu scopul sa devina “organ de cercetare penala speciala”", scrie Florica Roman pe blogul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.