Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un lider de sindicat scoate la iveală măsurile EXTREME luate de unii poliţişti: 'Îşi VÂND uniformele pentru a-şi putea plăti ratele şi facturile'

www.pixabay.com
poliție, polițiști

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, Bogdan Bănică, atrage atenţia asupra situaţiei în care se află poliţişti cu zeci de ani vechime. El susţine că unii ofiţeri au ajuns să îşi vândă pe site-urile de profil echipamentele şi uniformele pentru a-şi putea plăti ratele şi facturile.

Citeşte şi:  Procurorii anticorupţie, acuzaţii ŞOC în dosarul unui ÎNALT PRELAT: 'Denunţ fals pentru a obţine reducerea limitelor de pedeapsă' / RECHIZITORIU

Poliţistul susţine că salariile au rămas la nivelul celor din 2009, astfel că poliţiştilor le este din ce în ce mai greu să ducă un trai decent.

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, Bogdan Bănică, atrage atenţia, într-o postare publicată marţi pe Facebook, că poliţiştii au împânzit site-urile de profil şi reţelele sociale de socializare cu anunţuri de vânzare a caschetelor, epoleţilor, sacourilor şi accesoriilor uniformei de poliţie pentru a-şi putea plăti ratele şi facturile şi pentru a-şi putea ţine copiii în grădiniţe şi şcoli.

Conform anunţurilor postate pe reţelele de socializare, o geacă de poliţie se vinde cu preţuri cuprinse între 150 şi 250 de lei, gradele se vând cu 20 de lei, iar o caschetă de poliţie ajunge la 70 de lei.

Citeşte şi: Un senator PNL, taxat DUR de magistraţi, după ce a CONDUS BEAT: Liberalul, obligat să presteze muncă în FOLOSUL COMUNITĂŢII / DOCUMENT

”Anunţurile privind vânzarea uniformelor şi accesoriilor uniformelor de poliţie apar peste tot, atât pe site-urile de profil, cât şi pe site-urile de socializare. Am dat exemple concrete, dar am preferat să anonimez datele colegilor pentru a nu avea probleme. Din păcate în halul acesta s-a ajuns! Suntem salarizaţi la nivelul anului 2009. Valoarea de referinţă este de 197 de lei, cea din 2009, atâta timp cât în 2018 ar trebui să fie de 1.900, însă prevederile Legii 153 ne vor fi aplicabile numai din 2022. Ştiu cazuri concrete de poliţişti care au ajuns în această situaţie. Eu am aproape 20 de ani vechime şi câştig 3.000 de lei pe lună, fiind bugetar. Poliţia fost lăsată de căruţă.Suntem în categoria bugetară cea mai defavorizată”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Bănică.

Vicepreşedintele SNPR spune că există diferenţe foarte mari între nivelul de salarizare la poliţişti, fiind dezavantajaţi cei care lucrează de ani buni în sistemul de ordine publică şi apărare, în timp ce tinerii care acum intră în sistem au salarii la nivelul unui poliţist cu 20 de ani vechime.

Citeşte şi: Monica Macovei NU SE DEZMINTE! Mesaj DUR, în zi de sărbătoare: 'Să comparăm conducătorii României cu MICIMEA şi NEVOLNICIA celor de azi...'

”Un agent care acum intră în sistem va câştiga cât mine, care am 20 de ani vechime ca şi specialist criminalist. Ei intră pe valoarea nouă, pe salariul minim pe economie de 1.900 de lei. Poliţiştii angajaţi anul trecut au avut salarii aproape cât noi, cei cu vechime, iar cei de anul acesta ne vor egala sau chiar ne vor depăşi. Vom continua protestele, suntem pregătiţi pentru orice formă legală de protest, aşteptăm să fim invitaţi la discuţii la negocieri de către doamna prim-ministru, de către Guvern, de către doamna Dan”, a spus Bogdan Bănică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.