Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un lider PSD intervine în criza din Educație - mesaj pentru Guvern: 'Haideți să facem aceste lucruri, ca să nu avem aceste bombe sociale în fața noastră'

stiripesurse.ro
Gabriel Zetea

Coaliția trebuie să-și concentreze toată atenția pentru a rezolva greva generală din educație, după care să reia negocierile pentru formarea noului Guvern, declară la RFI vicepreședintele PSD Gabriel Zetea: ”Haideți să facem aceste lucruri, ca să nu avem aceste bombe sociale în fața noastră”.

Gabriel Zetea spune despre greva generală din educație că „principalul lucru pe care Guvernul trebuie să-l facă este să identifice resursele financiare, pentru că dacă vorbim despre profesorii debutanți, dublarea salariului înseamnă un efort financiar mare, pe care Guvernul trebuie să-l facă acum, în mijlocul anului, cu un buget deja adoptat și care oricum trebuia corectat pe parcursul său, în sensul în care situația economică nu-i cea mai bună, astfel încât să fie resurse financiare suplimentare. Odată ce Guvernul face acest lucru, sigur că va fi o avalanșă de cereri în restul sistemului bugetar”.

Vicepreședintele PSD e de părere că „încrederea se câștigă vorbind, punând pe masă soluții concrete”.

„Sigur, toată lumea trebuie să facă un pas înspre mijloc, înspre mediere. Și Guvernul trebuie să suplimenteze propunerile inițiale pe care le-au avut duminică și în același timp și sindicatele trebuie să înțeleagă că nu e o soluție pentru nici un stat din această lume să facă creșteri salariale și vorbim aici de exemplu despre dublarea unui salariu (...). E nevoie de a suplimenta, e nevoie să arăți angajaților din educație că ai seriozitatea necesară să faci un efort și acum, dar pe termen lung, dublarea salariilor nu este o soluție, pentru că acum, în acest moment în care există presiuni inflaționiste foarte mari pe toate bugetele, nu doar în România, vorbim din SUA, Marea Britanie, Germania, până în România, întreg spațiul occidental, guvernele care vin și măresc salarii aduc mai mulți bani în economie pe partea de consum, generează împrumuturi mai mari, dobânzi mai mari, inflație mai mare și ca atare, o scădere și mai accentuată a puterii de cumpărare”, adaugă el.

Întrebat dacă PSD va prelua funcția de premier acum, în plină grevă generală a profesorilor, Gabriel Zetea a răspuns: „Deocamdată, eu cred că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut un lucru de bun simț și asta înseamnă suspendarea negocierilor politice”.

„Vă dați seama care ar fi fost discursul public și al celor care sunt angajați în sistemul de educație, a părinților din România care sunt afectați și a presei, în momentul în care concomitent cu negocierile vizavi de încheierea grevei și satisfacerea cerințelor sindicatelor din educație se duceau negocieri despre cine ce portofoliu va ocupa, despre premierul Ciucă, că va fi ministru la Dezvoltare sau la Interne sau la Apărare sau vicepremier, vă dați seama, ăsta ar fi fost un semn de totală neseriozitate din partea actualei coaliții. De aceea, Marcel Ciolacu a spus așa: sigur, continuăm, mergem înainte, avem în continuare o coaliție stabilă la nivelul Parlamentului, care susține acest Guvern, dar nu putem să stăm să negociem noi politic și să pierdem efectiv timpul, arătând public oamenilor că ne interesează negocierile politice mai mult decât negocierea pentru încheierea unui conflict social. De aceea, ne concentrăm toată atenția, toată știința, înspre a satisface această criză, greva din educație și apoi reluăm într-un calendar, care o fi el, negocierile pentru formarea noului Guvern (...). Haideți să facem aceste lucruri, ca să nu avem aceste bombe sociale în acest moment în fața noastră și să putem să avem niște negocieri corecte, pe care oamenii să le accepte”, încheie Zetea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.