Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ- Un lot de 15 persoane, audiate la DIICOT în dosarul 'CFR la fier vechi'

diicot agerpres

Primele 15 persoane au ajuns miercuri la DIICOT Timişoara pentru audieri în dosarul ''CFR la fier vechi'', acestea fiind angajaţi ai Regionalei CFR Timişoara, dar mai sunt aşteptate de procurori alte 40 de persoane în acest dosar. 

"A ajuns la audieri un prim lot de 15 persoane", a declarat, pentru AGERPRES, Alex Florenţa, procuror-şef al DIICOT Timişoara. 

Unul dintre bărbaţii aduşi la audieri a declarat presei, înainte de intrarea în sediul DIICOT Timişoara, că angajaţii ştiau că vânzarea vagoanelor la fier vechi se face în baza unui contract cu o firmă din Călăraşi.

Gafă de proporții: Mircea Geoană, citat greșit de Tribunalul București


"Ce să ştim noi? Noi suntem mici. (...). Aşa am înţeles, că era un contract de vânzare a vagoanelor cu firma de la Călăraşi. Erau casate. De la sucursală ne-au înştiinţat că au băgat în cont 5 miliarde şi urmează să taie 200 de vagoane de pe Regionala CFR Timişoara. Noi ne-am dus, am verificat osiile, noi atâta am făcut, reviziile, am luat seriile şi am verificat ca fiecare vagon să fie tăiat în parte. Osiile erau din oţel special şi vagoanele erau ruginite, putregai", a afirmat persoana care a intrat la audieri. 

Miercuri dimineaţa, o grupare infracţională, care ar fi cauzat un prejudiciu de 6 milioane de euro prin delapidare, a fost destructurată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Timişoara, care au efectuat 63 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinţi, Călăraşi, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. 

"Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de 40 de persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals", a informat un comunicat de presă al Poliţiei Timiş.

În fapt, din cercetări a reieşit că în cursul anului 2016, la nivelul unei societăţi de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport. 

Membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deşeurilor feroase din Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.

DNA noi bombe din Primaria Sectorului 1. Ce șpăgi se cereau și cum se dădea


Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri Bucureşti, în baza unei proceduri de licitaţie deschisă a 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi, deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria ''deşeu fier vechi greu'' şi ''deşeu fier vechi special'' (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară. 

Preţul de achiziţie a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, în condiţiile în care preţul mediu practicat pentru ''deşeu fier vechi greu'' era de 175,88 euro per tonă, iar pentru ''deşeu fier vechi special'' (oţel) era de 218,90 euro per tonă. 

Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul ''deşeurilor fier vechi special'' (oţel) şi cu 46,56% în cazul ''deşeurilor fier vechi greu''. 

Prejudiciul cauzat societăţii de transport prin activitatea infracţională este de 6.313.748 de euro. 

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Timiş, SRPT Timişoara, BCCO Alba, specialiştilor din cadrul DGA Timiş şi jandarmilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.