Fostul secretar de stat francez Pierre Lellouche (foto) a anunţat că se retrage din viaţa politică, depunându-şi mandatul de deputat şi carnetul de membru al partidului Republicanii şi denunţând campania prezidenţială 'îngrozitoare' dusă de această formaţiune şi de candidatul său François Fillon, scrie cotidianul Le Monde, în ediţia de joi, potrivit agerpres.
Pierre Lellouche a fost secretar de stat responsabil cu afacerile europene în 2009-2010, apoi cu comerţul exterior, până în 2012, în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, iar în prezent este deputat de Paris în Adunarea Naţională.
Trump a creat un BAU-BAU pentru imigranţii clandestini. Toţi americanii vor fi protejaţi
Într-o scrisoare adresată 'concetăţenilor' săi, Lellouche afirmă că, 'la aproape 66 de ani şi după 20 de ani de mandat în Adunare', a luat această decizie după 'o matură reflecţie', pentru a 'lăsa locul generaţiei următoare'.
El lansează o critică virulentă la adresa campaniei dreptei, soldată cu înfrângerea lui François Fillon, pe care a trăit-o ca o 'experienţă îngrozitoare' şi 'dovada definitivă a descompunerii partidelor noastre tradiţionale'.
Fillon, 'înconjurat de o camarilă de fideli şi de ambiţioşi, reconfortat de isteria unei secte', a 'ţinut să meargă până la capătul sinuciderii personale şi colective', acuză deputatul francez.
Emoţii pentru Theresa May. Sondajele indică cine va câştiga alegerile anticipate din Marea Britanie
'Familia mea politică, de acum fără şef sau linie politică, este redusă la a chema la vot pentru Emmanuel Macron, postură prezentată ca înalt morală, totuşi pe cât de incoerentă, pe atât de periculoasă pentru viitor', adaugă el.
'În mod fundamental, de la sfârşitul anilor 1970, guvernele succesive, de dreapta ca şi de stânga, nu au ştiut sau nu au putut să adapteze Franţa la provocările globalizării. Am sentimentul că am partea mea de responsabilitate în eşecul colectiv al unei generaţii', mai scrie fostul secretar de stat.