Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou deputat trimis în judecată de DNA

dna-concurs

Procurorii DNA Bacău l-au trimis în judecată pe deputatul Lucian Ciubotaru, aflat sub control judiciar pe cauțiune, cu acuzația de complicitate la trafic de influență.

„La data de 15 februarie 2016, inculpatul Ciubotaru Lucian, deputat în Parlamentul României, la solicitarea unui coleg de partid, a luat legătura cu medicul legist Bădără Marcel și i-a solicitat acestuia să intervină pe lângă angajați ai Serviciului de Medicină Legală Bacău pentru ca aceștia să consemneze pe un buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei, valori situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, lucru cu care legistul a fost de acord. Buletinul de analize respectiv îl privea pe un prieten al colegului de partid din care făcea parte și Ciubotaru Lucian. La data de 12/13 februarie 2016, persoana respectivă fusese oprită în trafic de organele de poliție și testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, se arată în comunicatul DNA.

Pentru a interveni la angajații Serviciului de Medicină Legală Bacău, medicul Marcel Bădără a solicitat suma de 1000 euro, astfel, în aceeași zi, deputatul Lucian Ciubotaru livrând suma de 4500 lei către doi angajați ai Serviciului de Medicină Legală Bacău.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Deputatul Lucian Ciubotaru a fost suspendat în data de 21 februarie din funcția de prim-vicepreședinte PNL Bacău, ca urmare a implicării sale în acest dosar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.