Autoritățile din Irak au decis să-și cheme în țară ambasadorul de la Teheran. Irakul a reacționat după ce iranienii au atacat Kurdistanul irakian, potrivit Sky News. În paralel, Turcia a atacat mai multe ținte din nordul Irakului și al Siriei, notează Mediafax.
Decizia privind rechemarea ambasadorului a fost explicată de Ministerul de Externe din Irak. Acesta a transmis că ambasadorul a fost rechemat pentru a discuta despre recentul atac.
Anterior, Gărzile Revoluționare din Iran au spus că au atacat „cartierul general de spionaj” al Israelului din regiunea semi-autonomă Kurdistan a Irakului. Irakienii susțin că cel puțin patru civili din casele din apropiere au fost uciși.
În paralel, Turcia a lansat mai multe atacuri aeriene asupra unor ținte din Irak și Siria
Ankara susține că peste noapte a distrus 23 de ale militanților kurzi din nordul Irakului și din nordul Siriei.
Turcia a lansat atacurile după ce săptămâna trecută nouă soldați turci au fost uciși în confruntările cu militanții Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). PKK este considerat grup terorist de Turcia, Marea Britanie, SUA și UE.
Iranul și Irakul au fost angajate într-un conflict sângeros între septembrie 1980 și august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea.
Comentează