DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea a inaugurat un nou punct de lucru la Vulturu

Ministerul pentru IMM
pompieri - ISU

Un nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea a fost inaugurat, marţi, la Vulturu, în prezenţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi a reprezentanţilor autorităţilor judeţene şi locale, anunță AGERPRES.

În noul punct de lucru vor lucra câte cinci subofiţeri pe fiecare tură, care vor deservi tehnica şi echipamentele din dotare, asigurând intervenţia în prima etapă pe raza comunelor Vulturu, Răstoaca, Suraia, Năneşti şi Măicăneşti - 16 localităţi, cu o populaţie de aproximativ 19.350 de locuitori şi o suprafaţă de circa 388 de kilometri pătraţi.

Citește și: Radu Tudor denunță un atentat la securitatea României! Celebrul jurnalist atacă Guvernul

Inaugurarea a coincis cu celebrarea zilei aniversare a ISU Vrancea, care marchează împlinirea a 157 de ani de la unificarea celor două unităţi de pompieri de dincolo şi dincoace de Milcov sub conducerea unui singur comandant, la 23 iulie 1862, motiv pentru care pompierii vrânceni au fost felicitaţi de Raed Arafat.

"Încep prin a spune 'La mulţi ani!'. La mulţi ani pentru vârsta de 157 de ani. Este o vârstă de care puţine instituţii pot să se bucure şi este o vârstă care înseamnă că această instituţie, înrădăcinată şi veche, a făcut foarte mult ca să poată supravieţui până acum şi să fie instituţia care este şi astăzi: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vrancea", a declarat Raed Arafat.

Citește și: Incredibil! Viitorul șef a CNAS a fost ANCHETAT de DNA

Potrivit acestuia, amplasarea în zonă a acestui punct de lucru al ISU Vrancea va înjumătăţi timpii de intervenţie în cazuri de risc.

"Punctul de lucru este dotat în primă fază cu o maşină de răspuns la incendiu modernă, de 5.000 de litri, cu echipament de descarcerare. Urmează să vină şi maşină pentru echipajul SMURD. Ei sunt o primă linie de intervenţie, urmând ca în cazuri complexe, aceştia să fie asistaţi de echipaje de la Focşani sau din alte localităţi. Amplasarea acestui punct de lucru aici înseamnă pentru populaţie o intervenţie la jumătatea timpului cât era înainte", a spus Arafat.

În prezent, ISU Vrancea are patru subunităţi - la Focşani, Adjud, Panciu şi Vidra - şi trei puncte de lucru - la Soveja, Năruja şi Vulturu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.