Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou război explodează între PSD și PNL! Prefectul de Prahova renunţă la funcţie pentru a candida la șefia CJ / Gest sfidător la adresa lui Iulian Dumitrescu

pn psd pnl

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, preşedinte al PSD Prahova, a anunţat că a făcut demersurile necesare încetării mandatului său de prefect, pentru a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, funcţie pentru care PNL Prahova a anunţat că îl susţine pe Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar. Anunţul liderului PSD Prahova a fost făcut într-o conferinţă de presă în care acesta a avut, pe pupitru, alături de microfoanele televiziunilor, macheta unui bolid Bentley şi a unuia Lamborghini, mărcile de maşini conduse de Iulian Dumitrescu şi de soţia acestuia.

„Deja am făcut demersurile necesare pentru a aplica legea, astfel încât să pot să candidez fără niciun fel de problemă. Deci demersurile sunt făcute, probabil săptămâna viitoare sau în maxim două săptămâni o să înceteze mandatul meu de prefect al judeţului Prahova”, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu.

El a precizat, într-o declaraţie pentru News.ro, că a depus oficial solicitarea de încetare a mandatului său de prefect.

”Candidatura mea şi a primarului Andrei Volosevici a fost validată în Consiliul Politic Naţional, săptămâna trecută”, a mai declarat Virgiliu Nanu.

Conferinţa în care prefectul a anunţat că a făcut demersurile pentru a renunţa la funcţie în favoarea candidaturii pentru şefia Consiliului Judeţean a avut loc la sediul PSD din Ploieşti, iar pe pupitrul de la care a vorbit prefectul se aflau două machete ale unor autoturisme Bentley şi Lamborghini, mărcile maşinilor conduse de Iulian Dumitrescu şi de soţia acestuia.

Întrebat care a fost mesajul pe care a dorit să îl transmită prin folosirea acestei recuzite, Nanu a răspuns scurt: ”Baronul Lamborghini”.

Virgiliu Nanu s-a descris drept ”un om normal”, mărturisind că foloseşte maşini autohtone, un Duster şi un Logan.

El a precizat că, de când Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar, nu a avut nicio discuţie cu acesta.

În conferinţa de presă, Virgiliu Nanu a vorbit şi despre susţinerea pe care primarii PNL au anunţat-o pentru Iulian Dumitrescu, inculpat pentru luare de mită şi fals.

”Acei primari care sunt astăzi alături de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean cred că au înţeles că împreună, dacă vor merge, va trebui să-i facă şi campanie. Or, sunt curios cum vor face campanie, având în vedere toate elementele care au apărut în presă vizavi de acea mită despre care se vorbeşte. Este o alegere a dânşilor pe care va trebui să şi-o asume”, a afirmat Nanu.

Critici la adresa lui Iulian Dumitrescu

Preşedintele PSD Prahova l-a criticat pe autosuspendatul lider al PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, arătând că acesta a implementat un proiect de introducere a unei reţele de alimentare cu gaze, pe Valea Slănicului din judeţul Prahova, fără ca în zonă să existe racord între sistemul de pe Valea Slănicului şi sistemul naţional de alimentare operat de Transgaz.

”Nu înţeleg cum a început reţeaua de distribuţie, fără a a avea asigurat transportul. Oamenii de pe Valea Slănicului au fost minţiţi”, a afirmat Virgiliu Nanu.

În conferinţa de presă susţinută joi, preşedintele PSD Prahova l-a avut alături pe primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, ales în anul 2020 sub sigla PNL. Acesta a reluat acuzaţiile conform cărora ploieştenii, care s-au confruntat cu o criză privind alimentarea cu apă caldă, au suferit din cauza deciziilor luate de Iulian Dumitrescu.

”Vreau să fie foarte clar punctul meu de vedere. Sunt aici şi suntem în echipă. Niciun preşedinte de Consiliu Judeţean, niciun vicepreşedinte de Consiliu Judeţean nu a fost interesat de ce s-a întâmplat în 2022-2023, când s-a minţit cras, vizavi de faptul că nu am avut două luni şi jumătate apă caldă, din joaca proastă a unora care vin de la Călăraşi şi stau în Stejarii. Sunt convins că acolo era apă caldă”, a afirmat Andrei Volosevici, referindu-se la faptul că Iulian Dumitrescu a candidat şi a fost ales la Prahova, dar locuia în complexul de lux Stejarii din Capitală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.