Un nou stat vrea să adere la NATO. Războiul din Ucraina stârnește temeri în țările neutre

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 28-07-2025 17:31

Actualizat: 28-07-2025 20:31

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Contextul geopolitic tensionat din Europa pune presiune pe statutul de neutralitate al Austriei. După aproape șapte decenii de nealiniere militară, Austria analizează posibilitatea aderării la NATO, în contextul războiului din Ucraina și al insecurității crescute din regiune.

Declarația vine din partea ministrului de Externe Beate Meinl-Reisinger, care a sugerat, într-un interviu pentru cotidianul german Die Welt, că o dezbatere națională pe acest subiect este necesară. Potrivit acesteia, „neutralitatea, de una singură, nu ne va proteja”, iar lumea de astăzi nu mai funcționează după iluziile trecutului.

content-image

Totuși, în acest moment, o eventuală aderare la Alianța Nord-Atlantică nu este posibilă. Austria nu beneficiază nici de sprijinul popular necesar, nici de majoritatea parlamentară care să susțină o astfel de decizie.

Cu toate acestea, simpla aducere în discuție a unei posibile aderări arată o schimbare semnificativă în paradigma de securitate a statului austriac.

Austria, partener NATO, dar nu membru

Deși nu este stat membru, Austria colaborează de mulți ani cu NATO prin programul Partnership for Peace și a participat la misiuni internaționale în Balcani și Afganistan.

content-image

Anul acesta, Comandamentul Forțelor Aliate din Brunssum a recunoscut contribuția Austriei la operațiunile multinaționale, subliniind rolul său activ în cooperarea de securitate.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri