Cancerul apendicular, o formă rară de cancer care afectează apendicele înregistrează o creștere surprinzătoare în rândul adulților tineri. În trecut, boala apărea mai ales la persoanele în vârstă, acum, aproximativ o treime dintre pacienți au sub 50 de ani, notează Science Alert.
Cercetări realizate în Statele Unite arată că generațiile X și Y sunt de trei până la patru ori mai predispuse decât generațiile mai. Epidemiologul Andreana Holowatyj, de la Universitatea Vanderbilt, care a studiat creșterea cazurilor în ultimele două decenii, spune că motivele pentru această tendință rămân necunoscute.
„Cancerul apendicular este rar, dar poate fi trecut cu ușurință cu vederea din cauza simptomelor nespecifice, precum dureri abdominale, balonare sau dureri pelvine, care pot fi confundate cu probleme digestive obișnuite”, explică Holowatyj.
Tumorile apendiculare se comportă diferit față de cancerul colorectal, având caracteristici moleculare distincte și răspuns limitat la tratamentele convenționale de chimioterapie.
Care ar putea fi cauzele?
Creșterea cazurilor la tineri ar putea fi legată de factori de mediu, alimentație, activitate fizică sau predispoziție genetică, însă oamenii de știință subliniază că nu există încă explicații certe
„În lipsa unor ghiduri clare de screening, diagnosticarea timpurie rămâne esențială pentru a crește șansele de succes ale tratamentului”, adaugă cercetătoarea.






























Comentează