Un nou tip de provocare în activitatea DNA

Autor: Politic Scan

Publicat: 10-03-2016

Actualizat: 10-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dacă ne uităm la proiectul managerial al Laurei Codruța Kovesi, prezentat către CSM, și căutăm principala preocupare pentru soarta DNA, vedem că ea este destul de prozaică:

„Principala vulnerabilitate şi, în acelaşi timp, marea provocare pentru Direcţia Naţională Anticorupţie în această perioadă este determinată de creşterea continuă a volumului de activitate. Volumul de activitate din 2015 este de 4 ori mai mare faţă de acum 10 ani şi aproape dublu faţă de acum 5 ani”, se spune în text.

Dealtfel, dacă citim raportul, vedem cum o mare parte a descrierii anului 2015 este dedicată acțiunilor de creștere a capacității, incluzând angajări, organizarea informației, reorganizai și controale interne.

Deși nu se menționează explicit acest lucru, supraîncărcarea DNA și fluxul aparent infinit de corupți care sunt condamnați ar putea fi și la baza noii direcții de discurs a procurorului Kovesi care, în ultima vreme, insistă asupra necesității unor măsuri de prevenție în afara activității judiciare.

Citiți și: Kovesi la raportul DNA

Influența politicului este „abia” a doua amenințare.

„O altă vulnerabilitate majoră care trebuie avută în vedere priveşte stabilitatea instituţională a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a cadrului legislativ care reglementează competenţele şi instrumentele investigative. Proiectele legislative privind modificarea unor dispoziţii din noile coduri care erau de natură să limiteze posibilităţile investigative nu au fost respinse, existând riscul ca dezbaterile pe aceste proiecte să fie reluate. A fost vitală pentru noi intervenţia cetăţenilor şi a societăţii civile atunci când s-a încercat limitarea intempestivă a competenţelor investigative.”

Chiar și limbajul este relativ ponderat. Există „riscul ca dezbaterile pe aceste proiecte să fie reluate”, spune raportul. Doar descrierea situației din trecut mai are o undă de dramatism.

Astfel, povestea DNA nu mai este o în primul rând o saga cu cavaleri și balauri, ci o problemă organizatorică, de contabil cu mânecuțe. Perioada eroică se încheie (lent), iar perioada managerială se dezvoltă.

Această evoluție se poate vedea comparând și slide-urile de prezentare din ultimii ani.

2013: principala provocare pentru anul următor este independența

dna 2013

2014: principala problemă este volumul de muncă

(Nu este clar dacă este vorba de provocările înregistrate în mod real în 2014 sau sunt provocările pentru anul viitor și cineva a uitată să modifice anul; în ambele situații, tendința rămâne aceeași.)

dna 2014

2015: principala problemă rămâne volumul de muncă, dar își face loc problema prevenției

dna 2015

Puteți descărca prezentările rapoartelor DNA de aici.

Cu alte cuvinte, DNA sugerează că a trecut de vârful opoziției cu politicul și se află în vârful efortului de adaptare organizațională. Pe viitor, ni se sugerează în continuare, urmează un vârf al luptei contra corupției prin mijloace de prevenție. Dar, să fim bine înțeleși, acesta nu mai poate fi sarcina DNA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri