Un lider extremist islamist a fost condamnat vineri la pedeapsa cu moartea în Indonezia pentru că a ordonat comiterea unor atentate sinucigaşe în 2016 la Jakarta, acestea fiind primele atacuri sângeroase revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic în Asia de Sud-Est, informează AFP.
Predicatorul Aman Addurrahman a fost "recunoscut vinovat de comiterea unui act de violenţă teroristă (şi) condamnat la pedeapsa cu moartea", a declarat preşedintele tribunalului Akhmad Zaini la pronunţarea sentinţei, în prezenţa unor poliţişti puternic înarmaţi, desfăşuraţi în sală şi în afara tribunalului.
Judecătorul a adăugat că extremistul islamist a fost implicat şi în alte atacuri. Aşezat pe un scaun în faţa completului de judecată, condamnatul nu a avut nicio reacţie la anunţul sentinţei, conform agerpres.
Aman Abdurrahman este considerat liderul de facto al tuturor susţinătorilor Statului Islamic în Indonezia şi este liderul spiritual al mişcării extremiste islamiste Jamaah Ansharut Daulah (JAD). El era în contact cu şefii Statului Islamic şi principalul promotor al propagandei acestei grupări jihadiste în Indonezia, potrivit experţilor.
În rechizitoriul pronunţat luna trecută, procurorul ceruse pedeapsa cu moartea. Atentatele de la Jakarta s-au soldat cu patru morţi, iar cei patru atacatori au fost ucişi. O cafenea Starbucks şi o gheretă a poliţiei au fost distruse într-un cartier din centrul capitalei indoneziene, unde se află centre comerciale, birourile mai multor agenţii ONU, precum şi ambasade.
Autorităţile indoneziene au apreciat că JAD, care a depus jurământ de credinţă Statului Islamic, este de asemenea implicat în atentatele sinucigaşe comise în luna mai la Surabaya, al doilea oraş ca mărime din Indonezia. Două familii, incluzând două fetiţe de 9 şi 12 ani, au atacat o biserică şi un comisariat de poliţie, atacuri soldate cu 13 morţi. Cei 13 atacatori şi-au pierdut viaţa la rândul lor.
Indonezia, ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, se confruntă de mult timp cu o mişcare islamistă extremistă. După atentatele din Bali în 2002 (202 de morţi, inclusiv mulţi străini), autorităţile au lansat o ofensivă majoră împotriva islamiştilor extremişti şi au slăbit cele mai periculoase reţele, potrivit experţilor.
Dar teama de a asista la o recrudescenţă a grupărilor islamiste s-a intensificat în ultima vreme. Sute de extremişti originari din Indonezia au plecat în străinatate pentru a lupta în rândurile Statului Islamic.
Un predicator islamist a fost condamnat la moarte pentru terorism, în Indonezia
București
9°C
Articole Similare

1.795
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.795

3.198
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.198

227
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
227

6.297
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.297

84
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
84

6.713
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.713

2.608
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.608

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.942
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.942

91
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
91

7.059
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.059

82
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
82

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează