DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un program gratuit de screening pentru depistarea hepatitelor virale a fost lansat în judeţul Olt

MFE
HPV screening medicina cercetare

Un program gratuit de screening pentru depistarea hepatitelor virale, LIVE(RO)2-SUD, a fost lansat miercuri în Olt, evenimentul fiind marcat printr-o conferinţă de presă susţinută la sediul Consiliului Judeţean de reprezentanţii instituţiilor implicate în derularea proiectului şi ai medicilor de familie.

Programul de testare se va derula prin cabinetele a 32 medici de familie, din municipiul Slatina şi din localităţi rurale, iar persoanele care doresc să fie testate se pot adresa unuia dintre medicii implicaţi în proiect, chiar dacă nu sunt pe lista acelui medic de familie, potrivit Agerpres.

Potrivit managerului de proiect, prof. dr. Liliana Gheorghe, medic primar gastroenterolog la Institutul Clinic Fundeni, testul se face uşor şi rapid, în mod similar celui pentru determinarea glicemiei, iar judeţul Olt este al patrulea în care se va derula campania de testare.

Programul este finanţat din fonduri europene şi este adresat în special categoriilor vulnerabile şi persoanelor din mediul rural, cu acces limitat la serviciile medicale curente, persoanelor neasigurate.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Olt, Mihai Ungureanu, a subliniat rolul unor astfel de proiecte de screening mai ales în mediul rural, unde posibilităţile financiare sunt scăzute şi accesul la servicii medicale este scăzut.

Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Olt, Virgil Delureanu, a punctat că de acest program pot beneficia mii de persoane din judeţ.

"Pandemia ne-a arătat mai mult ca niciodată că prevenţia este cel mai bun tratament în faţa bolii. Din păcate, tot pandemia parcă a reţinut bolnavul să se adreseze spitalului de la primul simptom, de aceea existenţa unor astfel de programe, care se derulează prin intermediul medicilor de familie, reprezintă un real beneficiu pentru prevenirea, depistarea precoce şi tratarea la timp a hepatitelor virale de tip B, C şi D, mai ales că acestea nu se manifestă imediat. De aceea vă asigur de tot suportul necesar derulării acestui program, de care vor beneficii mii de olteni", a spus Delureanu.

Potrivit coordonatorilor proiectului, în primele cinci luni ale programului de screening, în judeţele Argeş şi Dolj au fost testate aproape 28.000 de persoane şi au fost depistaţi 645 de pacienţi infectaţi cu virusul B sau C. Dintre aceştia, 329 au beneficiat deja de servicii de stadializare într-unul dintre cele trei centre de prevenţie înfiinţate în cadrul proiectului.

Programul este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA şi este asigurat prin efortul medicilor de familie afiliaţi proiectului.

Proiectul reprezintă cea mai amplă campanie de testare a hepatitelor virale derulată până acum în România, fiind cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Prin proiectul LIVE(RO)-2-SUD se va realiza testarea pentru hepatite virale a cel puţin 120.000 de persoane adulte (peste 18 ani) care au domiciliul în regiunile Sud Muntenia şi Sud-Vest Oltenia.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.