Un proiect de rezoluţie SUA cu privire la o prelungire a embargoului asupra armamentului impus Iranului urmează să intre sub lupa ONU

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-06-2020

Actualizat: 24-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.spaceref.com

Consiliul de Securitate al ONU urmează să examineze miercuri o iniţiativă americană în vederea unei prelungiri pe o perioadă nedeterminată a unui embargo impus vânzării de armament către Iran, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Embargoul - impus prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear - urmează să expire în octombrie.

Citește și: Lovitură DURĂ de la DNA pentru directorul UNIFARM - Control judiciar pentru fapte de luare de mită, abuz și favorizarea unor persoane

Potrivit unor diplomaţi, misiunea americană la ONU a transmis luni celorlalţi 14 membri ai Consiliului un proiect al unei rezoluţii în acest sens, însă Rusia şi China - care au drept de veto în calitate de membri permanenţi - au respins deja iniţiativa americană.

Proiectul american vizează interzicerea vânzării, livrării şi transferului de armament sau material militar Iranului, mai puţin în cazul unor derogări aprobate de o comisie din subordinea Consiliul de Securitate.

Citește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

Textul prevede de asemenea autorizarea unor ţări terţe să inspecteze orice încărcătură, pe teritoriul sau în apele lor, destinată Iranului, în cazul unor suspiciuni.

Iniţiativa americană intervine în urma unui raport al secretarului general al ONU Antonio Guterres potrivit căruia mai multe rachete de croazieră au fost fosolosite în atacuri, anul trecut, vizând instalaţii petroliere şi un aeroport saudite sunt de ”origine iraniană”.

Administraţia lui Donald Trump ameninţă că, în cazul unui eşec al proiectului său de rezoluţie, ar putea încerca să declanşeze ”snapback” - un mecanism prevăzut de Acordul de la Viena care permite o revenire autormată la regimul sancţiunilor internaţionale impuse Iranului de dinaintea acordului.

Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering - Se sustrăgea inclusiv mâncarea

Statele Unite, care s-au retras din Acordul de la Viena în mai 2018, susţin că sunt în măsură să declanşeze acest mecanism evocând statutullor de ”participant iniţial la JCPoA (acronimul acordului) identificat în paragraful zece ale Rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate al ONU”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri