Un proiectil neexplodat a fost ridicat de echipajele pirotehnice din cadrul ISU Giurgiu din localitatea Băneasa, după ce un tractorist l-a descoperit în timp ce ara un teren agricol, potrivit Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Factorii care cresc riscul cancerului la stomac. Primele simptome la care trebuie să fii atent
"Un bărbat în vârstă de 47 de ani din localitatea Băneasa, judeţul Giurgiu, a sunat la 112 şi a anunţat autorităţile că, în timp ce ara un teren agricol din localitate ce fusese cultivat cu orz, a observat că un obiect greu iese din pământ atunci când a întors brazda şi când s-a apropiat a constatat faptul că obiectul semăna cu un proiectil. Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Giurgiu s-a deplasat la faţa locului pentru asanarea terenului", a declarat luni, presei, purtătorul de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Pirotehniştii au constatat că este vorba despre un proiectil de calibru 75 de milimetri din cel de-al Doilea Război Mondial, rămas neexplodat.
Proiectilul a fost ridicat şi transportat la un depozit al ISU Giurgiu, urmând să fie distrus în poligon.