Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un şofer a murit după ce a lovit un baraj la vestelor galbene la frontieră belgiană

Agerpres
paris gaze lacrimogene tun apa

Un şofer a murit la Erquelinnes, o comună belgiană de frontieră, lovind un camion oprit de un baraj al ”vestelor galbene” mobilizate de partea franceză a frontierei, vineri seara, a anunţat sâmbătă prefectura Nord, relatează AFP preluată de news.ro.

”Accidentul a avut loc la joncţiunea N40 cu N54, în urma unei încetiniri provocate, în Franţa, de către «veste galbene» la nord de comuna Jeumont”, a declarat pentru AFP, fără să facă alte precizări, prefectura, care a fost informată de către autorităţile belgiene, confirmând astfel o informaţie dezvăluită de La Voix du Nord.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, care precizează că accidentul ar fi avut loc către ora locală 18.00 (19.00, ora României), ancheta este efectuată de către justiţia belgiană.

Este vorba despre cea de şaptea victimă în marja maniestaţiilor ”Vestelor galbene”.

În noaptea de miercuri spre joi, un participant la mişcarea ”vestelor galbene” a fost lovit de un camion, într-un sens giratoriu, în apropierea unei ieşiri de pe autostradă, la Avignon (Vaucluse).

La 17 noiembrie, în ziua primelor adunări ale ”vestelor galbene”, o manifestantă a fost ucisă la Pont-de-Beauvoisin (Savoie), după ce a fost lovită de o automobilistă cuprinsă de panică la un baraj.

Două zile mai târziu, un motociclist în vârstă de 37 de ani a fost lovit de o camionetă care făcea manevre să evite un baraj al ”vestelor galbene” şi a murit din cauza rănilor o zi mai târziu.

În noaptea de 1 spre 2 decembrie, în al trilea weekend de mobilizare, un automobilist a murit încastrându-se într-un camion oprit la un baraj în apropiere de Arles (Bouches-du-Rhône).

A patra victimă este o femeie în vârstă de 80 de ani, rănită de o grenadă lacrimogenă la Marsilia, la 1 decembrie. Ea a decedat în ziua următoare la spital, în timpul unei operaţii chirurgicale.

La 10 decembrie, o femeie de aproximativ douăzeci de ani a fost ucisă la Chasseneuil-sur-Bonnieure (Charente) după ce maşina sa s-a înacstrat într-un camion, un accident legat probabil de încetinirea, în amonte, a unui baraj al ”vestelor galbene”.

În Aisne, în apropiere de Soissons, o automobilistă a murit vineri seara, potrivit Union, dar autorităţile nu au făcut vreo legătură cu un baraj al ”vestelor galbene”.

Pe de altă parte, o sursă din cadrul poliţiei a anunţat, imediat după ora locală 12.30 (13.30, ora României), că aproximativ 16.000 de persoane manifestau la 199 de blocaje, în ”actul V”. În urmă cu o săptămână, la aceeaşi oră manifestau 22.000 de persoane la 297 de baraje.

De asemenea, câteva mii de persoane manifestau la Paris.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.