Un şofer băut a intrat cu maşina într-un stâlp la Oneşti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-01-2022

Actualizat: 11-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Romania24.ro

Un tânăr şofer, în vârstă de 34 de ani şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat cu maşina într-un stâlp de pe strada Calea Bacăului, din municipiul Oneşti, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat că accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1,30.

Citește și: Situație GRAVĂ într-un dosar CLASAT al DNA cu `PROTAGONISTĂ` de LUX - 1,45 milioane euro RISCĂ..

"Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din comuna Bereşti -Tazlău, a condus un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri