Un spital subteran din provincia siriană Idlib, bombardată de către regim şi aliatul său rus, a fost scos din serviciu duminică de loviturile aeriene imputate Rusiei, au indicat o organizaţie neguvernamentală medicală şi Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), relatează AFP.
Printre altele, şapte civili au fost ucişi duminică în bombardamente întreprinse de regimul lui Bashar Al-Assad şi Moscova în diferite sectoare ale regiunii, potrivit OSDO.
Spitalul subteran este cel de-al patrulea centru medical care devine inoperabil în decurs de câteva zile. Bombardamentele care au vizat Idlib şi alte teritorii insurgente adiacente în nord-vestul Siriei au crescut în intensitate în ultimele luni.
Duminică, spitalul situat la periferia localităţii Hass, în sudul provinciei, a fost ţinta unor lovituri aeriene, filmate de către un corespondent al AFP. Raidurile au fost imputate Moscovei de către organizaţia medicală Relief and Development, care administrează spitalul, dar şi de către OSDO.
Un responsabil al organizaţiei medicale a afirmat că ''spitalul a fost evacuat'' cu puţin timp înainte de bombardamente, graţie dispozitivelor de alertă utilizate în regiune pentru a-i avertiza pe locuitori în legătură cu iminenţa unor lovituri aeriene, pornind de la analiza traiectoriilor de zbor ale avioanelor de război.
Potrivit ONU, la sfârşitul lui aprilie, un centru medical şi două spitale au fost scoase din uz de lovituri aeriene şi bombardamente.
Provincia Idlib este sub controlul jihadiştilor grupării Hayat Tahrir al-Cham (fosta ramură siriană a Al-Qaida), care şi-au întărit controlul la începutul anului asupra teritoriului deţinut, în defavoarea rebelilor, a căror poziţie a slăbit.
Un spital din regiunea siriană Idlib, scos din serviciu după lovituri aeriene ruseşti
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

236
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
236

1.171
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
1.171

659
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
659

1.980
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
1.980

1.913
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
1.913

1.396
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.396

45
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
45

1.106
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.106

80
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
80

59
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
59

913
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
913

1.981
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.981

2.862
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.862
















Comentează