Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un startup românesc îşi extinde operaţiunile în cinci noi ţări, devenind cea mai mare reţea europeană de e-fulfillment cu livrare a doua zi

Facebook
Startup

Startup-ul românesc Frisbo, platforma de smart e-fulfillment cu cea mai mare prezenţă în Europa, care preia depozitarea, ambalarea şi livrarea comenzilor online, a anunţat luni că îşi extinde operaţiunile în Republica Moldova şi Bulgaria, unde recent au început activitatea, şi Spania, Italia şi Belgia, care se află în proces de integrare a depozitelor, anunță news.ro.

”Startup-ul românesc Frisbo, platforma de smart e-fulfillment cu cea mai mare prezenţă în Europa, care preia depozitarea, ambalarea şi livrarea comenzilor online, anunţă că îşi extinde operaţiunile în cinci noi ţări: Republica Moldova şi Bulgaria, unde recent au început activitatea, şi Spania, Italia şi Belgia, care se află în proces de integrare a depozitelor. Pentru 2021, compania are în plan extinderea reţelei logistice în Germania (ţară deservită în acest moment din Polonia), Franţa şi Olanda”, a informat compania.

Citește și: George Simion, dezvăluire de la consultările cu Klaus Iohannis! Solicitare către președinte!

În prezent, în reţeaua Frisbo sunt active 15 centre logistice din România, Republica Moldova, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi Polonia, care deservesc 9 ţări în sistem de livrare a doua zi: România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria şi Germania.

La începutul anului 2021, lista ţărilor cu livrare next day va ajunge la 13, adăugându-se Belgia, Italia, Spania şi Portugalia.

Anul acesta, Frisbo a înregistrat în medie o creştere anuală de peste 95% pe pieţele din România, Ungaria, Slovacia şi Polonia, ţările în care startup-ul opera şi în 2019. În 2020, operaţiunile externe au reprezentat o pondere de 15% din totalul business-ului.

”Anul acesta ne-am concentrat pe consolidarea poziţiei noastre în piaţa locală şi extinderea operaţiunilor Frisbo în Centrul şi Estul Europei, proces care va continua şi în 2021. În contextul pandemiei şi al faptului că cei mai mulţi dintre consumatori se orientează către cumpărături online, serviciile noastre au devenit tot mai căutate şi nu mai reprezintă o soluţie exotică. Vom continua extinderea Frisbo către pieţele din vest, observând un apetit tot mai mare al magazinelor online din portofoliu pentru acestea”, a declarat Bogdan Colceriu, fondator Frisbo.

Citește și: Ludovic Orban, despre renunțarea la Șefia Camerei Deputaților: Sunt dispus să duc negocierile în mandatul dat de partid .

Printre clienţii din portofoliul Frisbo se numără companii precum Bitdefender, Aosom, Nala, Sanovita, foodpanda, Meli Melo sau Intercars. Beneficiul utilizării unui serviciu de e-fulfillment constă în scalarea vânzărilor magazinelor online în piaţa locală, cât şi în ţări noi, fără nevoia experienţei logistice, fără costul ridicat şi stresul gestionării stocurilor şi a comenzilor.

Frisbo este prima platformă de e-fulfillment de pe piaţa locală, fondată în 2014 de antreprenorul Bogdan Colceriu. În luna noiembrie a anului trecut, startup-ul a primit o investiţie de 1,2 milioane de euro, într-o rundă condusă de GapMinder Venture Partners, cu participarea ROCA X, la o evaluare a business-ului de aproximativ 6 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.