Un tânăr de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, a informat luni Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al instituţiei, prim procuror adjunct Sabău Gligor, în data de 16 aprilie inculpatul a intrat în locuinţa persoanei vătămate, din comuna Avram Iancu, judeţul Bihor, unde, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un corp tăietor-înţepător, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
Citește și: VIDEO - Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 ore, iar în data de 17 aprilie procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, la finalul dezbaterilor judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile.
Comentează