Şoferul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 21 de ani, şi o pasageră, o femeie de 51 de ani, au fost transportaţi la spital după ce s-au răsturnat cu maşina pe DN 5, în zona localităţii Plopşoru, potrivit Agerpres.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină azi-noapte, în urma unui accident rutier ce s-a produs pe DN 5, în zona localităţii Plopşoru. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit în şanţul de pe marginea drumului. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descărcare, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. O femeie în vârstă de 51 de ani, pasageră, era blocată în interior, fiind folosite accesoriile specifice pentru extragerea acesteia în siguranţă. Atât aceasta, cât şi şoferul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, au fost transportaţi la spital. Ambele persoane erau conştiente şi cooperante', se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ISU Giurgiu.
Pompierii au asigurat şi măsurile de prevenire a incendiilor.
Potrivit IPJ Giurgiu, şoferul nu era băut, iar în cauză sunt efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Comentează