Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.
„Îi plăcea foarte mult în Egipt, la Hurghada. Luni trebuia să se întoarcă şi duminică s-a dus să înoate. Când am văzut la televizor ştirea cu rechinul mi-a sărit inima din loc. Am rugat-o pe o vecină care are un telefon performant să-i trimită un mesaj. Joi am vorbit ultima dată cu ea. Duminică s-a dus la ultimul înot şi s-a dus la moarte. Pe 28 iunie, la ora 14.44, am primit ultimul mesaj de la ea”, povesteşte mama Roxanei, pentru Monitorul de Suceava.
Părinţii ei au aflat din presă ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viaţă ale Roxanei.
„Ea a ajuns până la geamandură. Acolo apa e de maximum 2 metri, unde a înhăţat-o rechinul. Sunt poze făcute de un turist de pe vasul care era imediat dincolo de geamandură. El a alertat... Nu avea nimeni curajul să sară în apă să o salveze. Când a venit poliţia la uşă să ne ceară date personale şi a întrebat dacă locuieşte aici, mi-a cerut numărul de telefon, i l-am dat şi n-a trecut un sfert de oră şi m-a sunat consulul din Egipt, care a spus că e vorba de fata noastră. Prima informaţie a fost că a reuşit să ajungă până la mal, asta înseamnă că nu era distanţă mare şi confirmă că de pe vas cineva filmase lupta. De la societatea de turism mi-au spus ce mi-a spus şi consulul. Azi am făcut toate demersurile pentru certificatul de deces şi aducerea ei acasă. Domnul consul mi-a promis că într-o săptămână o aducem”.
Roxana Donisan avea 40 de ani şi nu era căsătorită. Ea a lucrat ca asistent preparator la SNSPA, iar din 2008, era inspector superior la Executare silită în cadrul ANAF Suceava.
Un turist a filmat momentul în care Roxana Donisan este atacată de rechin. Dezvăluiri cutremurătoare: 'Ea a ajuns până la geamandură'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare
296
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
296

456
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
456

840
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
840

296
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
296

940
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
940

894
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
894

625
VIDEO ÎCCJ dă Guvernul în judecată. Nicușor Dan: 'Plătim acum ce nu s-a corectat timp de 10 ani'
625

975
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care 'nu poate exista' în România
975

563
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
563

751
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la întrebările cetățenilor: Ce se întâmplă cu angajații de la Azomureș care vor fi dați afară
751

3.877
VIDEO Anunțul lui Bolojan care zguduie sistemul de forță: 'Săptămâna viitoare prezentăm legea /nu e normal să existe derogări în masă'
3.877

791
VIDEO Ilie Bolojan nu îi poate vedea cu ochi buni pe miniștrii PSD: Sunt împinși să anunțe lucruri fără acoperire
791

1.023
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.023
















Comentează